Femeie tăiată la o mână cu un cuțit de soțul ei

Agenții Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați duminică, la ora 12.00, cu privire la o agresiune, victima fiind o femeie de 43 de ani, din comuna Fundu Moldovei.
La fața locului a fost identificată femeia de 43 de ani, care prezenta la mâna dreaptă o plagă tăiată, ea declarând că a fost agresată de soțul ei, în vârstă de 50 de ani, cu un cuțit.
Bărbatul a fost identificat de polițiști în timp ce se deplasa spre domiciliu, fiind încătușat întrucât a opus rezistență.
Femeia a fost preluată de un echipaj de pe ambulanță și transportată la spitalul din Câmpulung Moldovenesc în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)