Femeie prădată lângă scara blocului



O femeie de 76 de ani, C. Domnica, a fost prădată ieri, de poșetă, lângă scara blocului, de doi tineri.
În jurul orei 17.00, C.Domnica a plecat de la domiciliu, iar în momentul în care a ieșit din scara blocului, a observat afară doi tineri, de o parte și de alta a intrării în scară, sprijiniți de perete. A trecut mai departe fără a le acorda atenție, însă după circa 10 m, cei doi au venit din spate, iar unul dintre ei i-a luat poșeta după care amândoi au fugit.
În poșetă, victima avea suma de 20 lei, buletinul de identitate, cuponul de pensie, abonamentul TPL, rețete medicale toate pe numele său, precum și o pereche de mănuși.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.