Atenție!

Femeie mușcată de șarpe, la Izvoarele Sucevei

Din primele informații, se pare că femeia a fost mușcată de o viperă
Din primele informații, se pare că femeia a fost mușcată de o viperă

O femeie în vârstă de 69 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, a ajuns sâmbătă seara, puțin după ora 22.00, la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, după ce a fost mușcată de mână de un șarpe.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat, ieri, că femeii i-a fost administrat ser antiviperin în Unitatea de Primiri Urgențe, după care a fost internată pentru supraveghere în secția Medicală. Din primele informații, se pare că femeia a fost mușcată de o viperă. Ieri după-amiază, starea de sănătate a pacientei era bună.
Șeful Unității de Primiri Urgențe a spitalului, dr. Liviu Cîrlan, a declarat, ieri, că unitatea medicală dispune de încă nouă flacoane de ser antiviperin, din care patru în UPU și cinci la farmacia spitalului.

Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER