Femeie jefuită pe stradă, în cartierul Zamca din Suceava

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată miercuri, la ora 22.45, de o femeie de 35 de ani, din județul Iași, despre faptul că o persoană necunoscută a deposedat-o de un telefon mobil și o poșetă.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 22.30, după terminarea programului, victima a plecat spre apartamentul unde locuiește cu chirie din cartierul Zamca, însă, ajungând pe strada Dimitrie Cantemir, a fost lovită din spate de un tânăr necunoscut, care i-a smuls din mână telefonul mobil și poșeta în care avea acte personale și suma de 55 lei, după care a fugit. Pentru identificarea autorului, în zonă au fost direcționate mai multe echipaje de poliție și jandarmi, iar o patrulă de jandarmi a reușit identificarea acestuia ca fiind un tânăr de 28 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei.În urma controlului corporal, asupra suspectului a fost găsit telefonul mobil, actele personale ale victimei și suma de 55 lei, care au fost restituite părții vătămate. În cauză, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului, care a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând ca joi să fie prezentat parchetului și instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Recomandări

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

„Servicii comunitare pentru familii unite”, proiect de care beneficiază copii din Suceava, Fălticeni, Baia, Valea Moldovei și Dolhești