O femeie de 38 ani din județul Ialomița a fost înșelată cu 400 de lei și 700 de euro după ce a fost sunată de o persoană necunoscută care i-a spus că, în urma unei extrageri la o tombolă, este câștigătoarea unui premiu în valoare de 20.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, subinspector Andreea Dănilă, femeia a fost anunțată că pentru a intra în posesia premiului trebuie să plătească două comisioane, unul în valoare de 400 de lei, iar celălalt în valoare de 700 de euro.
„Polițiștii au fost sesizați de victimă după ce aceasta a trimis sumele de bani în cauză și a realizat că a fost înșelată. Din cercetări și din declarațiile femeii rezultă că în perioada 28 – 30 iunie a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care i-a adus la cunoștință faptul că, în urmă unei extrageri la o tombolă, este câștigătoarea unui premiu în valoare de 20.000 de euro. Pentru a intra în posesia premiului este necesar să plătească două comisioane, unul în valoare de 400 de lei, iar celălalt de 700 de euro, iar partea vătămată s-a conformat și a depus la un oficiu poștal suma de 400 de lei în 28 iunie, iar două zile mai târziu, la un serviciu de transfer bani al unei societăți bancare 700 de euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, subispector Andreea Dănilă.
Polițiștii de la Investigații criminale au întocmit dosar penal pentru înșelăciune, cercetările fiind continuate atât pentru identificarea făptuitorului cât și pentru recuperarea prejudiciului.