Femeie de 62 de ani cântărind 25 kilograme, în stare gravă la spital după ce a fost neglijată sever



O femeie în vârstă de 62 de ani, din localitatea băcăuană Racova, a ajuns în stare gravă la spital, bolnavă de cancer și cântărind doar 25 de kilograme în condițiile în care a fost neglijată sever în ultimele cinci luni, fiind găsită în casă înfometată, deshidratată și fără căldură, informează Mediafax.Potrivit reprezentanților Spitalului Orășenesc Buhuși, femeia de 62 de ani, din Racova, imobilizată în pat, a fost găsită de către vecinii acesteia, după ce nu au mai observat mișcare în curtea locuinței, și nici fum ieșind pe hornul casei.Localnicii din Racova au sunat la numărul de urgență 112, femeia neglijată sever fiind preluată de o ambulanță și transportată în stare gravă la spitalul din Buhuși.”Este ceva de groază cum arată această femeie, cum vezi numai în filmele vechi, cu lagărele de exterminare de pe timpul lui Hitler. Pacienta are doar 25 de kilograme, adică greutatea oaselor, la mai puțin de jumătate față de greutatea normală la vârsta sa. Pe lângă faptul că are cancer, femeia a fost neglijată sever în ultimele cinci luni. Am înțeles că ar avea o fată, care mai trecea din când în când pe la ea și o hrănea. Însă, trăia în condiții mizerabile, greu de imaginat, având zone necrozate pe mâini și picioare”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX managerul Spitalului Orășenesc Buhuși, Mouhannad Toron.



Recomandări

Botoșani: Fetița care a ajuns la spital cântărind doar 6 kilograme la 12 ani a murit

Botoșani: Un bebeluș subnutrit, în stare gravă la spital; mama i-a dat lapte cu griș de la naștere

Femeia din Bistrița, ai cărei soț și fiu au murit în accident, se află în stare gravă în spital

În urma impactului, femeia și soțul ei au rămas încarcerați în mașină, ea fiind transportată de urgență la spital, unde a fost operată
În urma impactului, femeia și soțul ei au rămas încarcerați în mașină, ea fiind transportată de urgență la spital, unde a fost operată

Femeia care a primit o transfuzie greșită de sânge la Spitalul CF2, în continuare în stare gravă / A fost deschis dosar penal