Femeie agresată de soț, la Hânțești



O femeie de 52 de ani, din comuna Hânțești, a fost agresată de soț, ea ajungând la spital cu dureri în piept, fiind cunoscută cu probleme medicale mai vechi.
Marți, la ora 12.57, Secția 8 Poliție Rurală Adâncata a fost sesizată prin 112 de Maria M., de 52 ani, din comuna Hânțești, despre faptul că a fost agresată la domiciliu de soțul său, Ioan M., de 56 ani.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 12.30 bărbatul s-a întors acasă după ce a muncit la un vecin, iar pe fondul consumului de alcool, s-a iscat un scandal între cei doi soți, ce a degenerat, bărbatul agresându-și soția.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță, care a transportat victima la Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării de investigații, având în vedere că aceasta acuza dureri în piept și este cunoscută cu antecedente medicale, fiind operată în zona toracelui.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, se precizează în comunicatul poliției.