Accident

Femeie accidentată pe trotuar de o mașină scăpată de sub control

O femeie în vârstă de 59 de ani a fost victima unui accident de circulație în timp ce circula pe trotuar, fiind lovită de o mașină scăpată de sub control. Totul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orelor 18.00, în orașul Gura Humorului. Accidentul, produs pe strada Ștefan cel Mare din localitate, a fost cauzat de localnicul Mihai C., de 37 de ani care, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, intrând în coliziune cu o autoutilitară aflată în momentul respectiv în depășire. Ca urmare a coliziunii, Constantin P., conducătorul autoutilitarei marca VW Transporter, a pierdut controlul mașinii, pătrunzând pe trotuarul din apropiere și accidentând-o ușor pe Silvia V., de 59 de ani, din Gura Humorului.

Recomandări

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren