Fără prioritate

Femeie accidentată pe trecerea de pietoni de lângă Catedrală



Femeia a fost accidentată în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Femeia a fost accidentată în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni

O femeie de 40 de ani a fost victima unui accident rutier, petrecut miercuri dimineață, în zona intersecției Mărășești de lângă Catedrala Ortodoxă din municipiul Suceava. În timp ce traversa strada pe marcajul trecerii de pietoni, femeia, localnică, a fost acroșată de un autoturism Dacia 1300, condus de un șofer în vârstă de 53 de ani, din oraș, care nu i-a acordat prioritate de trecere. În urma impactului, femeia a fost rănită, primind primele îngrijiri medicale din partea unui echipaj al ambulanței din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava ajuns la fața locului.
Victima a fost preluată și transportată apoi la spital, pentru investigații suplimentare. Cercetările efectuate de polițiști la locul accidentului au stabilit că vinovat de producerea lui este șoferul de 53 de ani, care nu a acordat prioritate pe marcajul pietonal. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, la fel ca și în cazul femeii rănite.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pe numele șoferului, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Recomandări

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Au provocat accidente soldate cu câte cinci și trei morți, dar sunt cercetați în libertate și departe de sentințe care să le pedepsească inconștiența

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție