Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Gura Humorului

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Gura Humorului FOTO monitorulcj.ro
Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Gura Humorului FOTO monitorulcj.ro

O femeie în vârstă de 49 de ani a fost accidentată luni dimineață pe o trecere de pietoni din Gura Humorului.
Conform cercetărilor polițiștilor, în jurul orei 09.50, pe bdul Bucovina din Gura Humorului, un șofer în vârstă de 22 ani, localnic, ajungând la trecerea de pietoni amplasată în fața Școlii Gimnaziale Nr. 2 Gura Humorului, a accidentat-o pe femeia de 49 ani, localnică, care era angajată în traversarea străzii regulamentar.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care, conducătorului auto i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, se mai precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Șoldan anunță încă o veste bună pentru județul Suceava, scoaterea la licitație a proiectului pentru centura orașului Gura Humorului

„Orfanu sau cum să devii Unu”, carte semnată de scriitorul sucevean Robert Lungu, lansată la Biblioteca Orășenească Gura Humorului