Femeia română cu plasa-n mână

Sunt situații în viața asta de nimic care te fac să te revolți. Situații în care îți dorești cu toată inima să fie aplicată la scară generală legea „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Sunt situații în care chiar și cele mai dure pedepse ți se par blânde în comparație cu ce ar merita scursorile respective. Mă refer punctual la pedofili. Aceste gunoaie, cred eu, nu merită clemență din partea societății. Sunt pentru introducerea pedepsei cu moartea în aceste cazuri. Chiar dacă există un anumit risc. Știu că există un principiu în gândirea celor care judecă aceste afirmații. Și anume că „mai bine să scape zece vinovați decât să fie condamnat pe nedrept un nevinovat”. Nu sunt de acord. Justiția nu are, sau nu ar trebui să aibă, marje de eroare. E ca în medicină. O marjă de eroare înseamnă o viață de om. Și totuși eu aș vota mâine introducerea pedepsei capitale în asemenea cazuri.
Însă nu despre asta vreau să vă vorbesc azi. Ci despre ceea ce numim abuzuri. Nu orice fel ce abuzuri. Abuzurile asupra femeilor. Din start afirm cu toată tăria că în societatea asta, cică modernă, femeia este victima unor diferite forme de abuz. Sunt comunități unde e o dovadă de bărbăție dacă-i ștergi una nevestei peste ochi. Sunt obiceiuri cultivate și, din păcate, adânc înrădăcinate în mintea tuturor. Să vă dau un exemplu. El, masculul feroce (în mintea lui), consideră că femeia e proprietatea sa, moștenită de la tat-su. De aici pretențiile ca ea să nu îl contrazică și să stea tăcută în umbra lui. El poate merge la altele oricând, cu oricine, ori de câte ori are ocazii. În schimb, dacă o prinde pe ea că s-a culcat cu altul, consideră că are dreptul să o desfigureze sau, mai grav, să o omoare în bătaie la propriu. De ce? Cine îi dă lui dreptul de a decide asupra vieții altei ființe? El, dacă se culcă cu o sută de femei, e bărbat. Ea, dacă se culcă fie și cu doi în toată viața ei, e curvă. De ce? Cine stabilește asta? Din păcate această mentalitate, într-o societate și așa debusolată și lipsită de repere, poartă în ea germenii abuzului.
În adunătura asta modernă, cu gloate semianalfabete și fără viitor, e greu să mai găsești bărbați care știu să respecte femeile pentru ceea ce sunt ele. Nu pentru bucile care se ghicesc prin pantaloni. Nu pentru sânii care sunt puși în valoare de tot felul de sutiene. Nu pentru fanteziile pe care le declanșează. Pentru munca lor. Pentru delicatețea lor. Pentru faptul că sunt mame. Mame care tremură pentru fiecare respirație a puiului lor. Asta în timp ce el e plecat cu sorcova în altă parte. Că, deh, ea după sarcină s-a îngrășat, poate are și ceva vergeturi și nu mai arată ca înainte. De parcă înainte o băga în seamă tare mult. Acum are motiv. Băh, satanică specie prefăcută mai sunt unii „masculi”.
În sat văd și aud multe.
Aud că ea s-a măritat la 18 ani, cum fac multe fete pe la țară. El e mai mare cu câțiva ani. Mai bea uneori, dar „e băiat muncitor”. Nu are slujbă, dar cară lemne din pădure, mai sapă șanțuri, mai dă cu bidineaua, în fine, ”se descurcă”. Eventual, ea pleacă de acasă ca să scape de un tată bețiv sau/și o mamă indiferentă. Sau pleacă tocmai pentru a scăpa de abuzuri. Și-l ia pe el. Normal, în primul an rămâne gravidă. Că așa cică trebuie să fie mersul lucrurilor. Abia acum începe el să-și arate adevărata față. Și încep bătăile. Și o trimite înapoi la maică-sa. Abuzată. Bătută. Cu un copil mic. Că e el zmeu. Și mai trage un șut și în mâncarea copilului. Că nu e bună. Că știe el mai bine.
Abuzurile la oraș sunt mai rafinate. Sunt condiționate de locul de muncă, în principiu. Și câte femei nu au simțit asta? Câte femei nu au fost abordate la modul „Vrei să te angajez? Trebuie să fii drăguță cu mine”? Multe. Așa e? Sau câte femei nu au viața grea la locul de muncă doar pentru că „șefu” a pus ochii pe ele? Și ele înghit abuzurile astea. Pentru că depind de salariu. Pentru că au rate. Pentru că au copii de crescut. De parcă abuzul vine la pachet, dacă te naști femeie.
La bătrânețe e la fel. Am văzut moși care o viață întreagă și-au bătut nevestele. Și nici când au părul alb nu încetează. Câteodată Dumnezeu vede și spune că-i de-ajuns. Și-i dă naibii ăluia o paralizie. Sau un cancer. Și atunci să vezi cum femeia lui, cea care i-a îndurat bătăile o viață întreagă, are grijă de el. Asta da lecție. Să vezi mâini crăpate de muncă, schilodite de poliartrită, cum schimbă pamperși. Cum fac de mâncare. Cum vin la dispensar să ia rețeta compensată pentru el. Și să vezi ochi care au lăcrimat la fiecare palmă, ochi care au îndurat cele mai scârbavnice înjurături, da, acești ochi plâng văzând cum suferă el, cel care o viață a abuzat-o. Un câine, dacă-l bați constant și-l înjuri, fuge. Femeia rămâne. Și te mai și îngrijește când ești paralizat în pat și căcat pe tine.
Foarte multe dintre femeile din societatea asta sunt abuzate. La nivele diferite. Însă, atunci când vine vorba de loialitate, devotament și sacrificiu, dau adevărate lecții de viață. Câți dintre voi aștia, sexul cică tare și erect, sunteți în stare de așa ceva? Că în abrutizarea voastră mai degrabă îi spuneți unei femei „Băi, p..!”, decât să căscați ochii la câte face pentru voi. Că dacă vă lasă singuri sunteți doar o ceată de gorile dezorientate. Gândiți-vă la toate astea înainte de a înjura, de a desconsidera, de a hărțui sexual, de a abuza o femeie. Dacă nu sunteți în stare să vedeți alte calități care o definesc, gândiți-vă că e mamă, în primul rând. Poate chiar mama copilului vostru.