Concluzii preliminare

Femeia de 40 de ani însărcinată în 8 luni a murit din cauza hemoragiei



Dr. Alexandru Lăzăreanu: „În momentul în care s-a ajuns la locul solicitării, pacienta avea tensiunea 7 cu 4, pulsul 135 și hemoragie puternică. Imediat a intrat în stop cardio-respirator și toate manevrele de resuscitare s-au dovedit inutile”
Dr. Alexandru Lăzăreanu: „În momentul în care s-a ajuns la locul solicitării, pacienta avea tensiunea 7 cu 4, pulsul 135 și hemoragie puternică. Imediat a intrat în stop cardio-respirator și toate manevrele de resuscitare s-au dovedit inutile”

Femeia de 40 de ani însărcinată în 8 luni care a decedat sâmbătă seară în ambulanța care o transporta de la Bogata spre Spitalul Municipal Fălticeni nu a putut fi salvată. Cel puțin acestea sunt concluziile medicilor de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, care au intervenit la acest caz.
Doctorul Alexandru Lăzăreanu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, a explicat pentru „Monitorul de Suceava” condițiile în care a fost preluată pacienta.
„În momentul în care s-a ajuns la locul solicitării, pacienta avea tensiunea 7 cu 4, pulsul 135 și hemoragie puternică. Imediat a intrat în stop cardio-respirator și toate manevrele de resuscitare s-au dovedit inutile”, a explicat Alexandru Lăzăreanu.
Ieri s-a efectuat și necropsia, iar concluziile duc spre ideea că moartea a fost provocată de o hemoragie a cărei cauză nu este încă stabilită.
Rudele Petronelei Moglan au precizat că aceasta ar fi fost lovită, fapt care se întâmpla însă undeva la mijlocul lunii mai. În aceste condiții, nu s-a putut stabili dacă acele posibile lovituri au legătură cu hemoragia și decesul de la finalul săptămânii trecute.
Pentru a elimina orice suspiciune, s-a apelat la sprijinul unui expert criminalist, iar din diferite organe au fost prelevate probe histo-patologice care vor aduce mai multe lămuriri despre cauza decesului și despre hemoragia care a condus la deces.
Petronela Moglan a rămas fără soț în urmă cu mai mulți ani după ce casa din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, a fost mistuită de un puternic incendiu.
Ulterior, între ea și rudele din partea soțului au apărut mai multe divergențe, iar în ultimele luni aceste neînțelegeri s-au înmulțit. Cert este că în urmă cu câteva săptămâni, Petronela Moglan s-a mutat de la casa din Poiana Mărului la Bogata, la sora ei. Femeia mai are doi copii care au rămas acum orfani.



Recomandări