Ancheta în cazul femeii care și-ar fi ucis trei prunci în ultimii trei ani se anunță una de durată. Ana Pardău, de 37 de ani, inginer la o multinațională care are punct de lucru la Poiana Negri, comuna Dorna Candrenilor, urmează a fi expertizată din punct de vedere psihiatric pentru a se stabili dacă are discernământ. Acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, când femeia va fi internată la Secția de Psihiatrie din Burdujeni a Spitalului Județean Suceava. Până atunci, Ana Părdău a rămas internată la Spitalul Vatra Dornei pentru a primi îngrijiri post leuzie.
În ceea ce privește osemintele și celelalte probe ridicate din gropile unde femeia a indicat că și-ar fi îngropat alți doi copii nou-născuți în urmă cu un an, respectiv doi ani, vor fi expertizate atât din punct de vedere antropologic, la un institut specializat din București, dar și din punct de vedere medico-legal de către specialiștii din Suceava.
În baza rezultatelor care vor veni, anchetatorii vor stabili dacă și ceilalți doi copii au fost omorâți după ce au venit pe lume vii, așa cum s-a întâmplat și cu pruncul ucis cu sânge rece la începutul acestei săptămâni.
Între timp, pe numele Anei Pardău a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere sau vătămare a noului născut de către mamă.
Totul a plecat de la informație care a ajuns la urechile unui polițist
Ancheta a plecat de un polițist judiciarist dornean la care a ajuns informația că Ana Pardău a atras atenția după ce a fost văzută brusc fără burtă, deși părea însărcinată. Polițistul și colegii săi au început să facă cercetări și au constatat că femeia nu s-a prezentat la Spitalul Municipal Vatra Dornei sau în altă parte, pentru a naște. Luată la întrebări și audiată, în cursul zilei de luni, femeia a dat declarații șocante. Prima a fost că nou-născutul este mort, într-un sac.
Ancheta a fost preluată de judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Femeia a făcut apoi mărturisirile complete de faptul că în ultimii doi ani a mai avut doi copii, care sunt îngropați pe proprietatea familiei. Femeia are trei copii în vârstă, de 6, 8 și 10 ani. Ea a spus că după cei trei copii nu și-a mai dorit și alții, astfel că ar fi ajuns la aceste fapte oribile.
Marți după-amiază, anchetatorii au început să sape în locurile indicate de femeie, în căutarea osemintelor celorlalți doi copii. Ana Pardău nu a părut a avea rețineri în a colabora și a indica locurile în care sunt îngropați copiii. La fața locului a fost adus și soțul femeii, care a declarat că nu știa de sarcină.