Anchetă poliție

Femeia care s-a sinucis în Gara Burdujeni, contabil șef la un liceu din Botoșani



Femeia care și-a pus capăt zilelor așezându-se pe linia ferată și așteptând sosirea trenului, în apropiere de Gara Burdujeni, a fost identificată de poliție, fiind vorba o botoșăneancă în vârstă de 50 de ani, contabil șef la un liceu din Botoșani.
Cumplita sinucidere s-a petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 8.00, însă anchetatorii de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava au reușit să identifice victima abia în urmă cu două zile.
Conform colegilor de la „Monitorul de Botoșani”, femeia, Iuliana Poesteucă, era contabil șef la Grupul Școlar „Alexandru Vlahuță” Șendriceni și de ceva vreme era închisă în sine, atât față de familie, cât și față de colegi. Aceasta amenințase că se va sinucide și, conform declarațiilor membrilor familiei, de o perioadă de timp începuse să bea. Disponibilizările de la unitatea de învățământ la care lucra, anunțate pentru toamna acestui an, ar putea fi o posibilă cauză a căderii acesteia.
Revenind la tragedia de sâmbătă dimineață, femeia a fost călcată de trenul rapid Suceava – București. Mecanicul trenului a observat-o între șine, însă, deși a frânat, nu a reușit să oprească la timp.