Tic-tac, tic-tac, ding-dong, tic-tic-tic… Zeci de ceasuri răsună în același timp, din toate colțurile încăperii, cu „glasuri” subțiri sau mai groase, iar din când în când gongul unei pendule sună prelung, cu rezonanțe de clopot de biserică, marcând curgerea de neoprit a timpului.
Zgomotele ritmice care pe alții i-ar înnebuni, mai rău ca picătura chinezească, care pentru unii echivalează cu nopți de nesomn, din cauza unui simplu ticăit, pentru ea reprezintă glasul dulce al timpului, măsurat cu exactitate.
„După cum bate un ceas îți poți da seama dacă merge sau nu bine”, spune Georgeta Foca, ce se mândrește cu faptul că face parte din prima promoție de ceasornicari din țară, care a urmat acum aproape 50 de ani cursurile Școlii de Meserii din Galați.
De atunci repară ceasurile sucevenilor, refăcând mecanismele îmbătrânite sau deteriorate de fel de fel de incidente, înlocuind circuitele distruse sau arcurile rupte, bateriile uzate sau cadranele defecte.
„Am fost ceasornicar o viață întreagă și voi muri ceasornicar”
Deși este născută în Bacău, a devenit suceveancă, ca urmare a repartizării soțului ei aici, după facultate. De 49 de ani lucrează ca ceasornicar, în cadrul Cooperativei Unirea.
„Când am ieșit la pensie, în 2007, din aceeași zi am mers în continuare la muncă. Președintele de la Unirea mi-a spus «Doamna Foca, rămâneți în continuare la noi, avem nevoie de meseriași»”, povestește singura femeie ceasornicar din Suceava, care a și condus multă vreme secția de ceasornicărie.
„E o meserie frumoasă, cam obositoare și fără mulți bani. Dar mi-a plăcut. O fac din pasiune și să nu stau acasă”, mărturisește Georgeta Foca, în timp ce meșterește la mecanismul ceasului unui client, cu ochii ațintiți pe rotițele minuscule puse în mișcare ca prin magie.
„Repararea ceasurilor mecanice am învățat-o de la Grinberg, Bulexa și Potloveniuc. Baza o reprezintă tot ceasurile mecanice, dar m-am reprofilat și pe ceasurile electronice, care nu existau când am ieșit eu din școală. M-am învățat singură să le repar”, povestește femeia care este ceasornicar de jumătate de veac.
„Am fost ceasornicar o viață întreagă și voi muri ceasornicar, cu penseta în mână și lupa la ochi”, spune Georgeta Foca, cu fermitate.
Pasiune nebănuită
Sunt clienți care o cunosc de o viață, erau copii când i-au încredințat prima oară ceasul spre a fi reparat sau curățat, dar chiar și ei cu greu ar putea să spună ce vârstă are.
Cumva, cea care repară ceasurile „bolnave” ale sucevenilor a reușit să păcălească timpul.
„Am 67 de ani împliniți. Dacă știi să te îngrijești, te menții. Mai ales în meseria noastră, principalele probleme sunt tremuratul mâinilor și vederea slăbită. Uite! Eu nu tremur!”, spune ea cu voioșie, întinzând în față mâinile, cu palmele încordate, nemișcate.
A doua ei mare pasiune, pe lângă meseria căreia i-a dedicat întreaga viață, este șofatul.
„Tare îmi place să conduc. Am condus de la 29 de ani, iar chiar și acum, când merg în concediu cu familia, eu sunt la volan”, spune Georgeta Foca, cu un zâmbet larg, cu care îi întâmpină pe mulți dintre clienții ei.
Valoarea sentimentală
În mod surprinzător, foarte mulți dintre cei care calcă pragul micii ceasornicării de pe strada Curtea Domnească sunt tineri.
„Vin clienți care nu renunță la ceasuri, chiar de sunt vechi și nu mai merg. Mulți vin și spun: «Mă leagă ceva de ceasul ăsta, vă rog reparați-l!» Pentru ei au o valoare sentimentală – îl au de la mama, de la tata sau de la bunici. Săptămâna trecută a venit o doamnă cu un ceas vechi, Longines, de buzunar, mi-a spus că îl are ca amintire de la bunicul ei. L-am refăcut, avea un arc rupt, acum îl poate folosi”, povestește femeia-ceasornicar, în timp ce în jurul ei timpul zboară, purtat de limbile a zeci de ceasuri cu modele deosebite.
Lupta cu timpul
O bătrânică intră să cumpere un ceas, cadou pentru fiica ei.
„20 de lei în loc de 30 de lei! îi spune Georgeta Foca și îi pune ceasul, cu brățară aurie, metalică, într-o cutie frumoasă, de cadouri, pentru a-l pune în valoare.
Gongul unei pendule răsună prelung, tânguitor, ca la o scenă de teatru, pentru a marca o scenă dramatică. Înconjurat de atâtea ceasuri, simt cum timpul se scurge, nemilos, dar numai pentru noi, cei făcuți din carne și oase.
Un ceas bun funcționează și 100 de ani fără probleme, iar de se strică un arc, ceasornicarul i-l înlocuiește și totul merge ca la început.
„Pentru mine este o plăcere să ascult cum bat ceasurile. De multe ori, atunci când nu am clienți, mă opresc din treabă și ascult ceasurile, pe fiecare în parte”, spune cea care repară ceasurile sucevenilor de jumătate de veac.
