Femeia accidentată pe trecerea de pietoni de la ”Trei Bărboși” a murit



Impactul a fost deosebit de violent
Impactul a fost deosebit de violent

Accidentul petrecut vineri dimineață pe bulevardul principal al Sucevei, la trecerea de pietoni din fața parcului ”Trei Bărboși”, s-a dovedit a fi fatal pentru femeia lovită de o autoutilitară. Carmen Pantilimon, în vârstă de 63 de ani, a decedat vineri noapte la Spitalul Județean Suceava. Femeia a ajuns la spital în stare gravă, cu multiple traumatisme, a fost operată, însă din păcate nu a mai putut fi salvată. Medicii au anunțat decesul vineri, după ora 22.00.
Pe 20 noiembrie, în jur de ora 10.00, Gheorghe Nedelea, în vârstă de 60 de ani, din municipiul Sf. Gheorghe, județul Covasna, aflat la volanul unei autoutilitare Fiat, cu care circula pe strada Ștefan cel Mare, pe direcția dinspre primărie spre Hotel Bucovina, a surprins și accidentat femeia care a traversat imprudent, dar regulamentar, pe trecerea de pietoni, de peste drum de parcul Trei Bărboși. Șoferul venea pe banda I, cu viteză, iar femeia a traversat din dreapta sa.




Recomandări

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava