Femei vs bărbați (2)

Anorexie. Mă simt îngrozit de faptul că una dintr-o sută de adolescente contemporane este anorexică, deoarece vede în modelul slăbănoagei un ideal de viață, dus până la obsesie… Modelul promovat de publicitate, de reclame – acel 90/60/90, eventual diminuat cu un coeficient matematic care trebuie, totuși, să respecte, rigid, proporțiile enunțate – este unul ucigaș, constrângător, generator de mii de drame neștiute. Care încep atunci când o oarecare adolescentă abia sărutată, timid, în parc, de primul ei iubit, se privește în oglindă și i se pare că e grasă, flască, neatractivă față de exemplele obsedant promovate de reviste, televiziuni, de reclamele la produsele „miraculoase” de slăbire…
Anticameră.Dacă m-aș deghiza în șefă, în doctoriță ori polițistă, oare aș izbuti să reaprind ardorile stinse ale bărbatului meu și să-l fac să „dureze” mai mult de 5 minute?, întreabă o femeie. Da, răspund, dar depinde de câtă vreme vei izbuti să îl ții în „anticameră” fără să adoarmă ori s-o ia la sănătoasa…
Anticoncepționale. Colocviu feminin având tematica menționată. Sunt enumerate, pe rând: pilula, termometrul, calendarul, retragerea „ante portas”. “Pentru mine, cea mai sigură rămâne metoda «găleata și cepele», intervine o doamnă având alură de baschetbalist. Care continuă, sesizând uimirea colegelor de reuniune: deoarece eu sunt evident mai înaltă decât soțul, preferăm să facem dragoste în picioare, el urcându-se pe o găleată întoarsă. Ei bine, în clipa în care îl văd că face ochii cât cepele, trântesc un picior zdravăn în găleată…”
Apel.Ulrich K., un neamț care a deschis un bordel în orașul Goerlitz, a solicitat, oficial, ajutorul Parlamentului de la Bonn, deoarece el singur nu izbutește să găsească și angajeze cele 12 fete necesare pentru a porni afacerea. Oficiul local de plasare a forței de muncă refuză să mai publice această ofertă după ce, la protestele cetățenilor, a scos-o de pe avizier. Herr U.K. vrea să deschidă un business „curat”, corect, el garantând un salariu fix și bonusuri atrăgătoare pentru „depășirea normei”. Mai mulți deputați au declarat că îl sprijină, deoarece el a creat locuri de muncă, iar acest „job” (blowjob?) este legal în Germania. Dacă U.K. ar trăi în România, cu siguranță că ar găsi suficienți „candidați” – de ambele sexe – chiar în Parlamentul nostru, în care, iată, se anunță noi sesiuni de „seducere” a naivului nostru electoral. Curat „bordel”, cum zic francezii…
Aristotel. „Natura creează femei atunci când nu poate crea bărbați. Femeia este, deci, un bărbat inferior, neterminat.” Cam misogin bunicul…
Arletty.Celebra comediană era o optimistă. „Bărbații sunt ca metroul – a spus ea –, dacă pierzi unul, îl poți lua pe următorul”. De acord, dar ăsta poate fi foarte aglomerat…
Atașament.Istoria acestui cuvânt – și mai ales a înțelesului „atașat”, ca să rămânem în zonă – este fascinantă. Azi îi asociem, desigur, sentimentul pozitiv, iubirea. Atașamentul exprimă acum legătura salutară dintre două suflete perechi… Dar, la obârșii, „a atașa” – „staccare” în latina veche – însemna „a priponi”, a lega, a bate un țăruș. Deci a aresta, a zăgăzui. Sensul se apropie de cel avut de verbul „attaquer”, a ataca. Ambivalența termenului mi se pare, cumva, înfricoșătoare. Atașamentul susține înconjurând, sprijină și dă speranțe constrângând. El, atașamentul, protejează întemnițând. Legând, altfel spus, de la început, afecțiunea și constrângerea.
Mariaj.Căsătoria este miracolul care transformă sărutul din plăcere în datorie. (Helen Rowland)
Interval.Dragostea platonică este intervalul care desparte prima întâlnire de prima penetrare. (Paul Géraldy)
Captivus. „Capturarea” organului bărbătesc în cel al femeii este un fenomen fiziologic normal la unele mamifere (câini, vulpi, lupi etc.) și are rol în reproducere. La om, aceste „înciotări” – cum se numesc în popor – sunt accidentale și nedorite. „Penis captivus” a fost prima dată descris în literatura și mitologia populară a Antichității și apoi a Evului Mediu: la Homer, Lucrețiu, apoi la unii autori medievali, ce criticau coitul ilicit și pe furiș. Arhetipul era cuplul imoral, surprins în biserică și pedepsit astfel de divinitate. În literatura medicală, P.C. – nu e vorba, desigur, de partidul cu aceleași inițiale! – a fost descris în 1729, iar referințele serioase, credibile la acest fenomen sunt foarte rare (ultimul datează din… 1947!). Mulți ginecologi chiar neagă existența lui, alții îl explică printr-o criză de „vaginism”, acea contracție spontană, involuntară a intrării în vagin: cauza acestei suferințe feminine este psihologică și ține de o educație prea severă, religioasă, în care sexul este diabolizat. Un studiu a arătat că 50% dintre femeile ce suferă de vaginism cred că femeile sunt „obligate social” să facă sex, 60% își consideră „rușinoase” propriile organe genitale, iar 90% au avut un tată extrem de autoritar. Problema se rezolvă prin atentă terapie comportamentală, prin care femeia învață să-și cunoască și să-și respecte propriul corp. În plan cultural, mitul „penisului captiv” are o circulație largă deoarece este pus în legătură cu prejudecățile legate de „vagina dentata”, acea vulvă canibalică și ostilă ce dorește castrarea bărbatului, pedepsirea lui. De când e lumea, numeroase legende atribuie pericole imaginare organului genital al femeii: el poate conține otravă, ascunde un șarpe veninos etc. O anumită angoasă mediatică a fost produsă și de soldații americani reveniți de pe fronturile din Asia după ultimul război mondial: ei declarau – bârfe sau realitate? – că prostituatele japoneze își introduceau, în mod măiestrit, bucăți de lame de ras în vagin, pentru a-i pedepsi pe „inamici”. Mă rog, o fi și asta o formă de patriotism… (Mă rog… în cazul acesta, titlul articolului meu (femei vs bărbați) chiar că-și justică rațiunea. Smile (dacă poți…)).