Despre gândirea pozitivă și despre rezonanța gândurilor noastre s-au scris deja mii de cărți, materiale, articole, și trebuie să ne fi convins deja cu toții că nu putem să dăm mereu vina pe destin când mai avem și căderi ori nu atingem succesul mult visat.
Trebuie să admitem, ca într-un act de justiție imparțial și corect, că tot ce avem vine din munca noastră, din puterea de concentrare asupra situațiilor purtătoare de reușită, din marea deschidere sufletească de a iubi oamenii și planeta unde ne-a fost dat să existam, protejându-ne rădăcinile și clădind, fiecare în parte și apoi toți împreună un viitor bun, luminos.
Nu e rău să vrem să fim bogați, dacă ne dorim acești bani spre a-i folosi în mod onorabil ajutând la dezvoltarea personală a noastră, a copiilor noștri și a generațiilor ce vor veni. Așa că dacă ai nevoie de mai multe idei pentru a ajunge la succes în afaceri, și mai ales dacă vrei să descoperi mai multe moduri de a gândi pozitiv despre bani, hai la un slalom printre 20 de pilde celebre pe această temă!
1. Ar trebui să-ți spui mai des : VIITORUL MEU DEPINDE DE MINE! Părerea lui Brad Klontz, psiholog american specializat în finanțe, este că persoanele care sunt de acord cu această afirmație au, de regulă, venituri mai mari. Oamenii care își asumă responsabilitatea pentru viața lor își vor examina greșelile și vor încerca să devină mai buni, mai competitivi în loc să dea vina pe alții pentru eventualele insuccese.
2. POT SĂ FAC ORICE ÎMI PROPUN! – aceasta pare a fi deviza de aur, în opinia aceluiași psiholog, pentru persoanele care consideră că acțiunile lor au un impact real asupra lumii. Acestea sunt dispuse să lucreze mai intens ca să-și schimbe în bine situația materială. Tu te-ai surprins vreodată spunându-ți asta, doar și pentru sine?
3. Cât de des spui „MĂ DESCURC!” ? Studiile despre antreprenorii de succes arată că aceștia sunt un pic înfumurați. Ne place ori ba, se pare că aceasta este realitatea, așa că oamenii gravitează în jurul celor care au păreri ferme pe care le afirmă sus și tare și au curajul să-și asume permanent riscuri.
4. M-AM ÎMPIEDICAT, DAR NU AM CĂZUT! – Se pare că trebuie să învățăm să cădem cu eleganță, căci cei mai prosperi antreprenori au învățat în primul rând de pe urma eșecurilor, este de părere Daniel Roberts, autorul cărții Zoom: Surprising Ways to Supercharge Your Career. Dar au mers cu toții mai departe, muncind din greu pentru a-și dovedi de ce sunt capabili.
5. OMUL INTELIGENT ACȚIONEAZĂ INTELIGENT! – aceasta este opinia specialiștilor în psihologia succesului și de azi ar fi minunat să devină și a ta! Se pare ca un procent destul de mare, de 40% avem o perspectivă destul de fixă asupra limitelor (sau limitărilor) proprii astfel că cei care se percep ca fiind incapabili, de exemplu, nici nu vor încerca să aibă reușite. Așadar ar trebui să ne preocupăm mai puțin de propria imagine și să muncim mai cu râvnă fiind mereu deschiși la ideea de a învăța permanent.
6. E sigur că ai avut de-a lungul timpului și succese dar și neîmpliniri, și acum, dacă ai fi pus într-o situație similară cu una din trecut, ai acționa altfel. Și totuși cât de des spui „ N-AM NICIUN REGRET!” ? Acum ar trebui să te gândești la efectul costurilor irecuperabile cum mai este denumit conceptul conform căruia, credem că resursele deja investite ar trebui să ne ajute să decidem dacă este bine să continuam o activitate. În timp însă acest mod de gândire produce regrete. Singura întrebare potrivită ar fi dacă nu cumva următorul leu ar trebui investit în altceva.
7. Cât de des ai auzit spunând pe cei din jur „MĂ STRESEZ DIN CAUZA BANILOR.”? Se pare că un sentiment de ușoară anxietate în ceea ce privește rezervele de bani îi motivează pe oameni să-și protejeze veniturile. Persoanele care sunt vigilente cu banii lor sunt și mai puțin dispuse să cheltuiască în mod nesăbuit.
8. BANII SUNT BANI! – iată o afirmație extrem de utilă pentru a înțelege ca banii pe care îi obții fără prea multă muncă – de exemplu dintr-o moștenire – nu trebuie să-i supui unor riscuri mai mari decât cei pe care îi câștigi cu sudoarea frunții. Adoptă aceeași strategie inteligentă cu toate sursele tale de venit!
9. Nu există om pe lumea aceasta care să nu știe măcar un singur lucru valoros așa că fii deschis și spune-ți mai des : AM DE ÎNVĂȚAT DE LA TOATĂ LUMEA! Succesul în carieră presupune adesea să înțelegi oameni cu un mod de gândire complet diferit față de al tău indiferent dacă vorbim de clienți sau de un coleg nou din echipa ta.
10. Știm cu toții că în general companiile sunt împărțite în departamente. Nu da vina pe cei de la marketing sau de la contabilitate pentru ceea ce ți se pare că nu merge bine fără să știi de fapt care este activitatea lor mai în detaliu fiindcă ÎNȚELEGEREA ÎNSEAMNĂ DEZVOLTARE ! Fii preocupat de toată structura organizației în care te afli ca să poți înțelege mai bine rolul tău personal!
11. Marc Schoen, autorul cărții Your Survival Instinct Is Killing You, este de părere că societatea modernă ne-a făcut din ce în ce mai puțin toleranți în fața disconfortului. Frica în general este o chestiune instinctuală dar cu cât ne-o vom învinge mai des înțelegând că vorbitul în public sau confruntarea cu un șef nu sunt chestiuni de viață și de moarte vom înțelege mai clar de ce „ CEEA CE NU NE OMOARĂ NE ÎNTĂREȘTE!”.
12. Tu știi că poți transforma orice experiență neplăcută cum ar fi o dispută cu un șef grosolan în ceva măcar suportabil dacă iei lucrurile mai ușor și îți scoți de la naftalină simțul umorului. Încurajează-te folosind, de pildă, o metaforă precum că totuși CANALIZAREA MIROASE A LAVANDĂ
13. COMPETIȚIA RAMÂNE ÎN TEREN e bine să-ți spui mereu când mai ai gânduri de concurență trufașă față de un alt coleg de business sau când îți dorești să devii mai bogat decât un amic. Această atitudine e una pe termen scurt, impulsivă care în final îți poate distruge portofoliul. Gândește în afaceri pentru succesul tău pe termen lung!
14. Renunță la simpatii și la a angaja oamenii în compania ta sau de a înlesni să se mărească cercul tău de colegi cu unele din rudele tale! E o atitudine greșită fiindcă BUSINESS IS BUSINESS !
15. BANII AU LIMITE fiindcă ei te pot ajuta să atingi multe obiective, însă nu vor cumpăra niciodată siguranța, puterea, respectul față de sine ori libertatea așa cum ne spune Olivia Mellan. Nu lua decizii emoționale cu privire la bani! Lasă ca ele să fie în proporție covârșitoare de natură rațională și să aibă în spate analize financiare mature.
16. E MAI IMPORTANT SĂ FII INTERESAT DECÂT INTERESANT! E clar ca firmele caută și au nevoie de persoane inovatoare dar nu vei fi una dintre ele dacă vei apela doar la metodele clasice, existente. Încearcă să înțelegi cum au atins succesul alte industrii. Inovația presupune să adaptezi ideile așa încât să se aplice la situația ta.
17. Problemele în carieră ne creează mereu un disconfort. Ca să înveți sa nu te lași doborât de stres implică-te cât mai des în activități care presupun o presiune, cum ar fi orele de improvizație sau de canto. Sau pune-ți la vedere undeva un post-it pe care să scrii mare „MĂ POT ÎMPRIETENI CU STRESUL!”.
18. FIECARE SECUNDĂ CONTEAZĂ! Nu ești încă sigur de asta? Este un lucru vital pe tărâmul banilor! Dacă timpul petrecut la birou nu te ajută să avansezi în carieră este momentul să-ți replanifici activitățile notându-ți toate obiceiurile neproductive. Aceste lucruri trebuie schimbate fără întârziere!
19. Nu te ghida după instincte, ba chiar te încurajez să-ți spui mai des „NU AM ÎNCREDERE ÎN PROPRIILE INSTINCTE!”. Studiile arată că cele mai proaste rezultate le obții dacă investești o mare parte din bani ținând cont doar de instincte. Dacă greșești de câteva ori lamentabil nu prea mai ai timp să te îmbogățești, așa că ia mai bine în calcul experiența, școala, trendul pieței și toate celelalte lucruri cuantificabile care te pot ajuta să iei decizii raționale ca investitor, care să te ducă spre succes!
20. Și în final o maximă care să te mențină rațional și care să nu te lase să-ți dezvolți „instinctul de turmă”. De fiecare dată când simți că această greșeală îți bate la ușă spune-ți că „BANII MEI SUNT RECI, LA FEL CA MINE”. Uneori, ca să câștigi, e bine să mergi chiar împotriva valului și să te gândești strict la obiectivele tale, la caracteristicile pieței pe termen lung și la timpul pe care va trebui să-l investești pentru ca să-ți vezi conturile înflorind.
21. Drumul spre îmbogățire, atunci când el are în spate doar căi juste precum munca, perseverența, dedicarea și intuiția provenită din educație specială, nu e unul foarte lin dar sper ca cele citite să-ți dea determinarea dar și stăpânirea de a face cât mai puține greșeli și de a progresa așa cum aspiri.
Mult succes!
Ruxandra DAVID