Felix în apărarea democrației

După ce a ieșit de la guvernare, fără a atinge efectul scontat – înlăturarea etichetei de „soluție imorală”, dublată de împachetarea în staniolul unei organizații politice chipurile verticale – partidul-televiziune condus de Felix se zbate ca țânțarul prins în plasa de păianjen, riscând să se afunde tot mai rău. În loc să fie preocupat de procentul aflat în marja de eroare a sondajelor pe care l-ar lua în contextul unor eventuale alegeri parlamentare, Felix însuși își scoate zi de zi la conferință de presă micul Freud, personificat obsesiv de președintele Traian Băsescu. E drept, Felix are televiziune, gazete și post de radio, dar n-are intuiție politică. Ca atare, atacurile sale sunt prost orientate, iar statisticile electorale pe care le fac publice sociologii atestă din plin acest lucru. În contextul atacurilor la președinte, prost susținute și de-a dreptul fumigene (cum au fost cel legat de rezoluția remisă lui Șereș și celălalt, mai recent, legat de controlul prezidențial asupra radioului și televiziunii publice) Felix Voiculescu demonstrează că e în plină degringloadă, deși se închipuie, probabil, un soi de David care poate scoate „antenele” la Goliat. Ceea ce redau aici are ca suport empiric atât evoluția fostului PUR până a deveni, din „social-liberal”, Conservator, cât și gradul de încredere pe care îl deține acest partid la nivelul populației cu drept de vot. Dacă avem în vedere indicatorul evoluției acestei formațiuni, putem lesne observa că acesta nu a luat voturi – cu excepția unui succes discutabil în contextul alegerilor locale din 2004 – decât atunci când a fost tractat de un alt partid. Mai exact, de către PSD. Și asta pentru că, în contrapartidă la acest „serviciu”, Felix își făcea „antenele” preș în fața partidului-stat condus, la acea vreme, de Adrian Năstase. Același Felix nu era deloc deranjat atunci că știrile începeau și se terminau cu Adrian Năstase și că se înfiripa promisiunea că, dacă acesta ar fi câștigat prezidențialele din 2004, cu siguranță și marmotele care învelesc ciocolata în staniol, din cunoscuta reclamă, ar fi fost tot membri ai PSD. Acum, același ipochimen vine să ne spună că modul în care sunt mediatizate acțiunile președintelui pun în pericol democrația. Nimic mai fals – președintele are un mandat popular pe care, dacă-l joacă prost, îl poate pierde tot prin vot, singura problemă fiind aceea că Felix își simte afectat statutul de oligarh. Pe a doua coordonată, aflată în legătură cu prima, lucrurile sunt mult mai simple – acest partid, condus de un securist cu acte-n regulă, care nu a trecut, practic, testul alegerilor democratice, are eventual legitimitate numai în fața a 2-3% din electorat. Iar din această perspectivă, nu există argument mai bun cu privire la starea democrației românești, cu tot cu Băsescu în fruntea ei, decât faptul că, în acest sistem pluralist aflat „sub asediul” președintelui, și unul ca Felix are dreptul să-și facă auzite opiniile.