Agitațiile pricinuite de deconspirarea unor șperțuri în lumea parchetelor justițiare nu trebuie privită decât ca un accident. Da, astfel de evenimente se produc, fiindcă atât conducătorul șpăgilor cât și copiloții săi nu adaptează viteza de deplasare la condițiile de trafic, vizibilitatea fiind redusă iar semnalizarea ineficientă.
Nu trebuie să fii expert în a privi în adâncuri, pentru a descoperi hemoroizii problemei. Se subînțelege că un procuror scoate la greu banul pentru a ajunge șef la un parchet de pe lângă o Ogradă de Apel; fiindcă, în noua sa funcție, va căpăta de „n” ori mai multă șpagă. Astfel, ceea ce a dat este lin amortizat, Domnul fie lăudat. Mita plătită de el e ca un felinar roșu deasupra unui bordel; orice trecător aflând, dintru început, că acolo, la bordelul Ogrăzii de Apel Pitești-București-Ploiești, poți gusta contracost din plăcerile oferite de o justiție tare perversă.
Cred că hemoroizii chestiunii în cauză sunt chiar mai adânci decât se crede, deoarece, încă de pe băncile facultății, viitorii procurori și judecători cunosc dresajul cu biciul aspru al fraudei, fiind deseori siliți să umble la teșcherea, pentru a-l unge pe dom’ profesor. Nu-s greu de intuit năravurile pe care cu precocitate ei le deprind; nu-i greu de ghicit ce justiție vor întrupa ulterior, când vor intra în pâine ca în brânză.
Îmi aduc aminte, în urmă cu vreo zece ani, cum, la un examen cu decanul unei facultăți de drept fruntașe, un student a fost prins copiind, de către un asistent. Micul infractor a tras o ceartă de la egal la egal cu proful, care în final l-a pedepsit drastic, punându-i în carnet nota… 9 (nouă). Și ce dacă regulamentul universității prevedea exmatricularea fără comentarii?
Întâmplător sau nu, studentul era chiar nepoțelul decanului. Degeaba insistați, n-o să vă spun cât de uriaș este el azi pe scara justiției românești.
