Investiții

Felinar de aproape 900 de euro pentru aducerea Luminii Sfinte



Gheorghe Flutur a declarat că felinarul a costat 880 de euro și este realizat special pentru transportul focului într-un avion
Gheorghe Flutur a declarat că felinarul a costat 880 de euro și este realizat special pentru transportul focului într-un avion

Lumina Sfântă de la Mormântul lui Isus Hristos din Ierusalim va fi adusă în Suceava cu un felinar special, achiziționat de Consiliul Județean din Tel Aviv. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că felinarul a costat 880 de euro și este realizat special pentru transportul focului într-un avion. Flutur a precizat că va conduce delegația care va pleca la Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă, din care vor mai face parte doi preoți suceveni. Delegația va pleca în Israel vineri, 17 aprilie a.c., cu o cursă charter, urmând să se întoarcă în Suceava în cursul zilei de sâmbătă, 28 aprilie a.c., în jurul orei 20:00. Lumina Sfântă va fi adusă la biserica Sf. Înviere din centrul Sucevei, de unde va fi împărțită la toate lăcașele de cult din județ.
Cheltuielile pentru aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim, de aproximativ 20.000 de euro, vor fi suportate de cei șapte parlamentari PD-L de Suceava.
Gheorghe Flutur a precizat că manifestările cuprinse în proiectul „Paștele în Bucovina” vor debuta vineri, 10 aprilie a.c., la deschidere urmând să fie prezent ministrul turismului, Elena Udrea. După deschiderea oficială, Elena Udrea va vizita, alături de autoritățile județene, mănăstirile din Vatra Moldoviței și din Mănăstirea Humorului.
Biletele pentru concertul Richard Clayderman au fost puse în vânzare Șeful administrației județene a mai arătat că instituția pe care o conduce va oferi o excursie gratuită, la mănăstirile din județ, celor aproximativ 400 de participanți la olimpiadele naționale pe discipline tehnice, care vor avea loc în județul Suceava în perioada 12 – 17 aprilie 2009.
Nu în ultimul rând, Flutur a declarat că au fost puse în vânzare biletele pentru concertul pianistului Richard Clayderman, care va avea loc în data de 23 aprilie a.c., începând cu ora 19:00, pe stadionul Areni. Prețul unui bilet este de 40 de lei, Gheorghe Flutur anunțând că deja există solicitări de bilete din județele Iași, Bacău, Neamț și Botoșani.
Proiectul „Paștele în Bucovina” se va desfășura în perioada 10 – 23 aprilie 2009 și cuprinde cinci evenimente distincte, respectiv „Drumul ouălor încondeiate”, „Spovedește-te în Bucovina!”, „Veniți de luați lumină în Bucovina”, „Săptămâna luminată în Bucovina” și „Plantează copacul tău în Bucovina”.




Recomandări