Femeia aceea care ocupă funcția de ministru al Educației a dat și ea o declarație zilele trecute, că asta e principala misiune pe pământ a miniștrilor români, să dea declarații. Și a spus ea că universitățile din România s-au cocoțat pe merit în topul instituțiilor de învățământ superior mondiale, conform unui clasament internațional furnizat de un măsurător de specialitate.
Mai spunea doamna ministru că acest lucru este de natură a ne gâdili mândria foarte tare pentru că, iaca, avem un învățământ superior chiar de calitate superioară. Care învățământ superior n-ar fi el chiar de calitate superioară, dacă nu am avea și unul preuniversitar ca lumea. În două vorbe, toată lumea merită pupături și felicitări, de la primul învățător până la ultimul rector.
Desigur, nu merită felicitări sub forma unor salarii omenești, asta nu, nici nu intră în discuție, că țara e săracă și are bani numai pentru cine trebuie. Pe deasupra, nu putem reduce discuția la nivelul banilor. Dar la o adică profesorii pot merge în liniște la magazin și să încerce să achite cumpărăturile cu felicitările primite de la doamna ministru. E posibil ca moneda să fie acceptată, cine știe.
Faptul că învățământul universitar românesc are un nivel ridicat poate că pe unii îi încântă; dar pe românii realiști, nicidecum. De ce să îi încânte, atâta timp cât tinerii formați de acest învățământ nu sunt pregătiți pentru progresul țării noastre, ci sunt destinați, în majoritatea lor, altor națiuni. Tot ce avem noi mai cenușiu la cap ia calea emigrării, alegând destinații unde profesia le este apreciată, nu ca la noi. Țara investește în pregătirea lor școlară, le pune la dispoziție cadre profesioniste, iar ei, pe bună dreptate, își pun palma în fund și pleacă.
Învățământul universitar românesc este bun și va deveni, n-am nici o îndoială, și mai bun. Va deveni și mai bun, fiindcă tinerii au priceput că doar învățând cu simț de răspundere pot căpăta un pașaport pentru o viață mai bună, într-o țară unde domnește normalitatea.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
