Am primit și eu, ca fiecare român, – mai cu seamă pe calea electronică și a semeseurilor telefonice, mai puțin prin poșta propriu-zisă – suficiente mesaje de felicitare cu ocazia Crăciunului. Iar în clipa de față trag aer în piept și mă pregătesc sufletește pentru încă un rând, de Revelion. Trecând peste faptul că ele întrebuințează limbajul cioplit în grabă din lemnul codrilor noștri milenari, te înmoaie totuși faptul că se gândește cineva la tine. Cu mai puțin drag sau cu mai mult drag, asta aproape că nu mai importă.
La fel ca fiecare român, urările primite de mine s-au axat pe „sănătate deplină”, ceea ce ar fi regretabil, fiindcă dacă am plesni toți de sănătate, cum ne doresc mesajele, atunci medicii, asistenții medicali, surorile și infirmierele ar intra în șomaj și în depresia cea mai suicidară. Ca să nu mai pomenim de popii și de întreprinderile de pompe funebre, care lucrează mână în mână cu ei, având ca materie primă boala. Ce s-ar face toți ăștia?
Lucrul care mă jignește cel mai tare la mesajele de sărbători e când același text e trimis la un sutar de persoane. Destinatarul, de multe ori om politic sau altă creatură dependentă de susținerea maselor largi populare, are în sertar o listă cu un sutar de adresanți, cărora le expediază aceleași banalități, cuprinse în 30 de cuvinte: „Fie ca nașterea Mântuitorului să vă picure în suflet pacea și bucuria care…”.
Băi creștine, dacă tot te omoară dragostea pentru persoana mea, concentrează-te și concepe naibii un text only for me, un text personalizat! Este oare atâta de greu? N-ai rămas, din școala primară, cu știința de a meșteri o compunere onorabilă?
Acum câțiva ani, un amic caricaturist, care semnează cu alintul „Jup”, a conceput niște ilustrate minunate. Se numeau „felicitări de dat la dușmani” și luau peste picior rigiditatea felicitărilor de sărbători. Pentru exemplificare, una dintre ele avea următorul text: „De sărbători, vă urăm să aveți ce pune pe masă.”
Iar caricatura arăta un creștin proaspăt răposat, cu o lumânare aprinsă la cap.
