Felicitare de „La mulți ani” semnată de Monica Iacob-Ridzi, trimisă unui bărbat mort de trei ani



O femeie din Petroșani a primit, la sfârșitul săptămânii, o felicitare semnată de deputatul PDL Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului și Sportului, felicitarea, cu urarea de „La mulți ani”, fiind adresată soțului femeii, care a murit în urmă cu trei ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
O femeie din Petroșani a primit, în 30 iulie, o felicitare semnată de deputatul PDL de Valea Jiului Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului și Sportului, scrisoarea fiind adresată soțului femeii, mort în urmă cu trei ani.
Femeia a povestit că în ziua în care soțul său, care a murit în urmă cu trei ani, ar fi împlinit 66 de ani, un tânăr a bătut la ușa apartamentului și i-a înmânat un plic care conținea o felicitare din partea deputatului Monica Iacob-Ridzi.
„Când am văzut despre ce este vorba, i-am mulțumit tânărului și i-am spus că soțul meu a decedat în urmă cu trei ani. Tânărul nu a mai avut ce să spună, doar mi-a zâmbit și a plecat”, a declarat femeia.
În felicitarea de la „La mulți ani”, Monica Iacob-Ridzi urează „cele mai calde gânduri” și „o aniversare încununată cu noroc, sănătate și optimism”.
„Vă sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și vă asigur că alegerea dumneavoastră a contribuit la încercarea noastră permanentă de a vă apăra și susține dorința de a avea o viață mai bună”, scrie în felicitarea semnată de Monica Iacob-Ridzi.
Pe de altă parte, soția bărbatului mort este contrariată și nu își explică de unde are deputatul Monica Iacob-Ridzi datele soțului său, în condițiile în care acesta nu a fost membru al PDL sau al altui partid politic.
„Nu știu de unde au avut datele soțului meu. I-am mai spus acelui tânăr că poate așa cum primește felicitări, așa și votează pentru Monica Iacob-Ridzi și PDL”, a afirmat femeia.
Până la ora transmiterii acestei știri, deputatul Monica Iacob-Ridzi nu a putut fi contactat pentru a-și prezenta punctul de vedere.