Propunerea ministerială de introducere anul acesta a mai multor grade de dificultate în ceea ce privește examenul de bacalaureat, în funcție de interesul absolventului, a generat reacții din partea Federației Educației Naționale (FEN) și a celei a părinților elevilor din învățământul preuniversitar.
Astfel, FEN și Federația Națională a Părinților – Învătământul Preuniversitar (FNAP-IP) au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, Cristian Adomniței, în care îl acuză de propagandă electorală în ceea ce privește schimbarea metodologiei de susținere a bacalaureatului.
„Ca și în cazul proiectelor de legi, ați sărit peste anumite etape cum ar fi consultarea partenerilor sociali, anunțarea schimbărilor înainte de începerea anului școlar. Suntem cu totul de acord cu dumneavoastră că trebuie să existe o exigență mai mare și un grad de dificultate mai ridicat în ceea ce privește Bacalaureatul. Lucrul acesta nu poate fi însă aplicat pe nepusă masă, cu doar două luni înainte de examen, încălcând Legea învățământului care stipulează că orice schimbare se anunță înainte de începerea anului școlar”, susțin semnatarele scrisorii, remisă ieri.
„Învățământul de stat este unul mediu și nu de elită”
Cele două federații apreciază că în România „învățământul de stat este unul mediu și nu de elită” și, ca urmare a nivelului la care a ajuns învățământul românesc prin managementul pe care îl înțelege Adomniței să îl aplice în conducerea la nivel național a acestui domeniu, marea masă a elevilor de liceu, aflați în anii terminali, sunt de nivel mediu.
„De aceea considerăm că ceea ce faceți dumneavoastră acum, prin aceste subiecte cu grad de dificultate foarte ridicat, va conduce la discriminări, neoferind tuturor elevilor șanse egale și acces liber privind promovarea acestui examen și finalizarea cu o diplomă de absolvire a investiției lor și a părinților lor, în patru ani de efort. Ei sunt acum la nivelul la care i-ați format. (…) Dacă vreți să ridicați nivelul de dificultate al examenului, propuneți pentru anul viitor o variantă nouă, însă nu înainte de introduce mai multe tipuri de bacalaureat, pe grade de dificultate: unul pentru elevii care vor să rămână cu 12 clase, unul pentru cei care vor să urmeze școlile postliceale și unul pentru cei care doresc să urmeze o facultate”, susțin federațiile.
„Experimentele pe acești copii ar fi trebuit să fie suficiente”
Semnatarele afirmă că actuala conducere a Ministerului Educației vrea să mai transforme încă o generație de elevi „într-una de sacrificiu, doar din dorința de a introduce ceva nou în educație sub semnul ministeriatului Adomniței”.
„Experimentele pe acești copii ar fi trebuit să fie suficiente. Noi, părinții și dascălii lor, considerăm că este un atac inuman împotriva unei generații de elevi, buni, slabi, dar ai noștri, pregătiți patru ani de studii la nivelul pe care Ministerul Educației Cercetării și Tineretului a înțeles să îi instruiască, nivel care numai de performanță nu este, dar acum, cu două-trei luni înainte de examen, dorește să ți evalueze la nivel de excelență. Dacă, așa cum ne propuneați în proiectele de legi ale învățământului preuniversitar și universitar, doriți să transformați învățământul în prioritate națională, va trebui să începeți reforma în instituția Dumneavoastră, apoi în tratarea corpului profesoral cu decență și responsabilitate, iar efectele se vor vedea cu certitudine la nivelul de instruire al elevilor. Un examen de bacalaureat nu se pregătește în două luni; este inadmisibil să schimbați regulile în timpul jocului!”, mai spun sursele citate.
Federații ale dascălilor și ale părinților critică schimbarea examenului de bacalaureat
