Federația Solidaritatea Sanitară din România solicită ca Legea sănătății să fie adoptată prin referendum, întrucât dezbaterea pe acest act normativ riscă să ducă într-o dispută politică stânga versus dreapta.
„În condițiile în care dezbaterea proiectului legii sănătății riscă să alunece într-o dispută politică stânga vs. dreapta, dată fiind importanța temelor directe și a celor implicite din proiectul noii legi a sănătății considerăm necesar un referendum pentru adoptarea acestei legi. Avem în vedere faptul că adoptarea legii sănătății implică decizia privind modalitatea de organizare a statului român în ceea ce privește dimensiunea sa socială și responsabilității pentru asigurarea ei”, susține liderul Federației, Viorel Rotilă, într-un comunicat de presă remis marți agenției MEDIAFAX.
În opinia acestuia, neîncrederea președintelui Traian Băsescu în sistemul sanitar public este de fapt supărarea împotriva administratorilor acestui sistem – clasa (și clientela) politică.
„Ineficiența sistemului public dă seama de ineficiența administrativă a partidelor politice. Asistăm la recunoașterea incapacității administrative în sistemul sanitar a clasei politice, mascată de dorința de privatizare totală. O singură soluție se desprinde de aici, a căror aplicare o cerem: administrarea asigurărilor sociale de sănătate și a unităților sanitare aferente prin mecanismele de dialog social (bipartit, și nu tripartit), îndepărtând clasa politică de periculoasa vecinătate a banilor publici în acest sector. Domnul președinte Băsescu are dreptate: creșterea cheltuielilor pentru sănătate nu a fost însoțită de o îmbunătățire semnificativă a serviciilor de sănătate. Atragem atenția că au crescut însă conturile celor care administrează sau aprovizionează sistemul, s-au înmulțit în preajma banului public vilele și mașinile celor chemați să-l gestioneze. Or, privatizarea radicală a întregului sistem public sanitar nu ar însemna în acest moment decât legalizarea unui concubinaj preexistent, privații de mâine fiind administratorii de astăzi. Că este așa, o demonstrează modelul privatizării: societăți care urmează să cheltuiască banul public, nefiind nevoiți să învețe a colecta bani într-un sistem privat. E mai curând încercarea de intrare în legalitate a unor afaceri preexistente (în condițiile presiunii UE pentru măsuri anticorupție), cantitatea și calitatea serviciilor medicale urmând să fie aceeași sau chiar să scadă”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit lui Viorel Rotilă, nu trebuie căzut într-un „extremism al privatizării”, mai ales în ceea ce privește sistemul sanitar.
„Nucleul dur trebuie să-l constituie sistemul public, ce include asigurările sociale de sănătate (colectare și cheltuire), medicina de urgență, și o linie de spitale publice cu acoperire națională. Decizia privind eliminarea sistemului public din sectorul sanitar este inevitabil una greșită atât în ceea ce privește medicina de urgență cât și întreaga zonă socială a sănătății, care implică garantarea unui pachet de bază de servicii medicale pentru toți contribuabilii. Dezbaterea privind legea sănătății nu este până acum atât o bătălie între principii cât una între interese personale: oamenii președintelui versus oamenii partidelor politice. Considerăm necesară o dezbatere în care politicul să tacă în ceea ce privește soluțiile punctuale, lăsând experții, cetățenii și profesioniștii sănătății să vorbească. Nu jocurile intereselor financiare vor oferi soluțiile potrivite, ci dorința cetățenilor pentru garantarea unui pachet de servicii medicale concrete, nu doar pe hârtie, și speranța salariaților din sănătate de a-și dovedi competența într-un sistem sanitar românesc în care au tot ceea ce le trebuie, așa cum o fac atunci când lucrează în alte țări”, mai arată sursa citată.
Federația consideră că sunt necesare atât menținerea unui anumit segment al sectorului public în sistemul sanitar, cât și privatizarea unui sector din acest sistem. „Esența bunei funcționări a sistemului stă în armonizarea sectorului public cu cel privat”, mai spune sindicatul.
În opinia sindicatului Solidaritatea Sanitară, va exista un sistem unic de sănătate la nivelul UE doar dacă acesta va fi privat. „Nimeni nu dorește sisteme sociale de sănătate paneuropene (cu excepția noastră și a țărilor sărace). Să nu ne punem speranțe deșarte că UE va veni să ne rezolve problemele noastre sociale; or, sănătatea este la noi în primul rând o problemă socială. Apreciem poziția echilibrată în ceea ce privește disputa dreapta versus stânga la nivelul UE a Franței și Germaniei, țări care militează pentru o măsură care este propusă și susținută și de Confederația Europeană a Sindicatelor: introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare. Exemplul lor ar trebui urmat, ponderând tendința noastră către un liberalism extrem, manifestat prin privatizarea totală a sistemului sanitar”, susține sursa citată.
În condițiile în care dezbaterea pentru legea sănătății tinde să de transforme într-un război politic ce riscă să afecteze în mod iremediabil cetățenii, sindicatul afirmă că este necesară implicarea unui alt for de decizie „care să tranșeze disputa, respectiv opinia națiunii, fiind vorba de o alegere strategică pe care națiunea trebuie s-o facă”.
„Referendum-ul ar putea fi organizat odată cu alegerile, diminuând considerabil problema costurilor implicate”, conchide sursa citată.