Federația Sanitas amenință cu un miting în Capitală pe 4 noiembrie și cu greva generală pe 20 noiembrie, sindicaliștii fiind nemulțumiși că ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, i-a chemat, ieri, la discuții și nu s-a prezentat, fiind plecat din țară.
Președintele Federației Sanitas, Marius Petcu, a declarat, ieri, că la întâlnirea de la Ministerul Sănătății nu a venit nici Eugen Nicolăescu, nici un secretar de stat cu care să discute, deși invitația a fost făcută joi de ministru.
„Ne-a invitat de joia trecută, la Biroul Executiv al Federației, să venim azi (ieri – n.r.) la discuții. Dacă și-a bătut joc de noi, vom trece la proteste. Vom aduce, pe 4 noiembrie, în Capitală 10.000 de oameni la un miting și un marș până la Guvern, iar pe 10 vom organiza o grevă de avertisment de două ore, urmând să intrăm în grevă generală pe 20 noiembrie”, a precizat Petcu.
Federația Sanitas va organiza, vineri, un congres unde îl așteaptă pe ministrul Eugen Nicolăescu să motiveze lipsa de la întâlnirea de ieri și să prezinte soluții la solicitările sindicaliștilor, legate în principal, de majorări salariale cu 50 la sută, a mai spus Petcu.
Reprezentanții Federației Sanitas și cei ai Ministerului Sănătății au convenit, joi, să organizeze un grup de lucru comun pentru a discuta problema majorărilor salariale cerute de sindicaliști, urmând ca, după aprobarea Legii bugetului să se decidă în ce măsură este posibilă o creștere a salariilor.
Sindicaliștii trebuie să aștepte până pe 24 octombrie, când este posibil să fie aprobată Legea bugetului, pentru a afla dacă este posibil să li se majoreze salariile. Până atunci vor strânge semnături de la membrii din toată țara, pentru a putea declanșa protestele în cazul în care nu se ajunge la un acord cu Ministerul Sănătății.
Potrivit președintelui Sanitas, federația vrea să semneze un acord cu actualul Guvern pentru a le fi garantată o majorare salarială din 2009, chiar dacă Executivul se va schimba.