Federația Sanitas a semnat, vineri, acordul cu Ministerul Sănătății privind creșterile salariale în 2009 pentru angajații din domeniu, care prevede o majorare medie de cel puțin zece la sută, plus alte sporuri.
Federația Sanitas a semnat, vineri, acordul cu Ministerul Sănătății privind creșterile salariale în 2009 pentru angajații din domeniu, care prevede o majorare medie de cel puțin zece la sută, plus alte sporuri.
Președintele Federației Sanitas, Marius Petcu, a declarat că acordul semnat, vineri, cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, va sta la baza unui act normativ care va fi definitivat până în 15 decembrie, printr-o ordonanță de urgență sau o ordonanță simplă, decizia aparținând Guvernului, astfel încât drepturile salariale pentru angajații din Snătate să fie acordate de la 1 ianuarie.
Liderul Sanitas a precizat că, potrivit acordului, salariile personalului din Sănătate vor crește în medie cu cel puțin zece la sută din 2009. Totodată, grila degresivă pentru fiecare categorie în parte urmează să fie definitivată de specialiști până la 15 decembrie.
„Nu am finalizat încă grila degresivă pentru fiecare categorie în parte, dar media de creștere a salariilor va fi variabilă. Cei cu salarii mici vor primi majorări de minimum 20 la sută”, a adăugat Petcu.
Acesta a mai spus că, potrivit acordului, sportul de prevenție, care în prezent este de 11 la sută, va crește de la 1 ianuarie la 15 la sută și va fi extins la nivelul tuturor salariaților din Sănătate.
În ce privește prima de stabilitate, acordată, printr-un act normativ din 2006, de două ori pe an, va fi dată, potrivit acordului, de trei ori pe an. Totodată, prima de vacanță va fi dată, potrivit acordului, tuturor salariaților, ea reprezentând un salariu de bază, a adăugat Petcu.
Liderul Sanitas a mai spus că după aprobarea bugetului pe 2009 de către Parlament va fi completat regulamentul de sporuri, pentru a fi introduse noi sporuri.
Acordul mai prevede și acordarea unor facilități de la 1 ianuarie, prin completarea investigațiilor clinice și paraclinice gratuite pentru angajații din Sănătate.
Președintele Sanitas a precizat că premierul Călin Popescu Tăriceanu susține prevederile din acest acord și că el va constitui o punte de legătură între actualul și viitorul Guvern.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, în conferința de presă de la finalul întâlnirii, că, împreună cu Federația Sanitas și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), va încerca să determine managerii de spitale „să elimine risipa de resurse”, acești bani putându-se constitui într-o bază reală de creștere a salariilor.
„Unele spitale clinice au, de exemplu, excedent de personal pentru că managerii scot posturi pentru prieteni și cunoștințe, dar sunt și spitale cu deficit de personal, și de aceea trebuie să facem corecții în acest sens, printr-o presiune asupra managerilor care nu au înțeles că trebuie să gestioneze bine fondurile care le sunt acordate”, a precizat Nicolăescu.
Ministrul Sănătății și liderul Federației Sanitas au afirmat că vor susține în Parlament o îmbunătățire a finanțării acordate sistemului sanitar.
„Legea bugetului este aprobată, în prezent, doar de Guvern. Vom încerca să cerem Parlamentului depășirea pragului de patru la sută din PIB pentru Sănătate, să ajungem spre cinci procente”, a afirmat Petcu.
Ministrul Eugen Nicolăescu a mai spus că eforturile comune ale Ministerului Sănătății, Federației Sanitas și CNAS depuse pentru semnarea acordului duc la o serie de creșteri salariale negociate ca un pachet, care transmit un „semnal serios” celor care lucrează în sector pentru a nu mai pleca în străinătate și a rămâne să lucreze în sistemul românesc de sănătate.
Demnitarul a precizat că acordul întărește rolul liderului de sindicat, duce la o descentralizare efectivă în sistem și consolidează legătura dintre cele trei instituții – MSP, CNAS și Federația Sanitas – pentru a derula împreună programe cu finanțare europeană.
Acordul semnat, vineri, de președintele Federației Sanitas și ministrul Eugen Nicolăescu va fi supus spre validare Consiliului Național al federației, acesta fiind al treilea acord semnat de cei doi din 2006.
În urmă cu o săptămână, Marius Petcu spunea că apreciază oferta făcută de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, ca fiind maximum pe care îl putea obține de la actualul Guvern, astfel că sindicaliștii Sanitas suspendă protestele anunțate.
Federația Sanitas amenința că va organiza un miting în Capitală în 11 noiembrie, va declanșa greva de avertisment în 14 noiembrie și pe cea generală în 20 noiembrie.