Federația Sanitas a pichetat, din nou, Ministerul Sănătății. Sindicaliștii amenință cu greva

Peste o sută de membri ai Federației Sanitas au pichetat, luni, Ministerul Sănătății, fiind nemultumiți de neînceperea negocierilor contractului colectiv de muncă, sindicaliștii amenințând că vor face grevă, scrie Mediafax.”Ne-am întâlnit ieri cu un grup al domnului ministru, cu dânsul de două ori, și am ajuns la același rezultat că nu se poate începe negocierea contractului colectiv de muncă dintr-o interpretare a juriștilor Ministerului Sănătății, că nu avem un buget votat în această țară. Trebuie Parlament, trebuie multe lucruri, asta înseamnă că prin octombrie, poate, să începem și noi contractului colectiv de muncă care expiră pe 31 decembrie. Pentru colegii noștri care lucrează în spitale, în dispensare, în creșe, în grădinițe, în policlinici, ar trebui ca acest contract colectiv de muncă să le rezolve niște probleme importante cum ar fi concediul de odihnă care începe să se ia din luna ianuarie. Mai este vorba de materiale sanitare, de relaționarea cu managerul și de ceea ce se întâmplă în cadrul unităților respective. Managerii le știu și de aia și insistă să semnăm acest contract colectiv de muncă . 235.000 de oamenii vor fi afectați de neînceperea negocierilor și nesemnarea contractului. Greva e la orizont pentru că dacă până acum s-au rugat de Ministerul Justiției, de partea juridică, să amâne o grevă care totuși avea un fundament, de data asta legea 62 spune că neînceperea negocierilor se lasă cu amendă de cinci mii de lei pentru cel care nu ne-a chemat și, nu în ultimul rând, se pot începe pregătirile pentru conflictul de muncă – grevă. Lucrurile se pare că acolo vor duce, după cum se poartă discuțiile la acest moment. Greva poate să fie până în sărbători sau după 1 ianuarie”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele Federației Sanitas, Leornard Bărăscu.

Recomandări

Salariații Arhivelor Naționale Suceava au intrat luni în grevă, pentru prima dată în istoria acestei instituții

Revendicările angajaților Arhivelor Naționale se referă la îmbunătățirea condițiilor de muncă și a condițiilor de păstrare a documentelor