Fotbal

Federația pune AJF-urile la treabă



Conducerea Federației Române de Fotbal vrea implementeze în cel mai scurt timp o serie de proiecte la nivel național, iar pentru acest lucru au fost chemați pentru ziua de mâine la București toți președinții de Asociații Județene de Fotbal. Într-o primă fază se dorește revitalizarea fotbalului feminin prin înființarea de echipe la nivelul fiecărui județ, o bună parte din cheltuielile noilor cluburi urmând să fie suportate de către FRF. O altă țină pentru anul 2010 este punerea bazei unui campionat regional destinat fotbaliștilor în vârstă de 16 ani, precum și înființarea de campionate de județene de futsal, unde urmează să se înscrie echipe din orașe și din comunele care beneficiază de săli de sport. După încheierea lucrărilor, Aurel Daicu și ceilalți președinți de AJF-uri din țară au fost invitați să asiste pe stadionul Giulești la meciul amical de fotbal dintre reprezentativele sub 23 de ani ale României și Italiei.