România trebuie să se promoveze internațional ca o destinație turistică sigură pentru că în țara noastră nu sunt atacate autocare cu turiști și nu au loc atentate, a declarat, duminică, președintele Federației Patronatelor din Turism și Servicii, Dan Matei Agathon.
Agathon a afirmat, într-o conferință de presă susținută în stațiunea Mamaia, că atunci când tour-operatorii aleg o destinație turistică printre criteriile acestora se află și gradul de siguranță, iar România ar trebui să insiste acum în promovare pe faptul că este o țară sigură în care nu sunt atacate autocare cu turiști, nu sunt puse bombe în mașinile unor oameni de afaceri și nu sunt executați oameni de afaceri în centrul Bucureștiului, în fața unui hotel de 5 stele.
Vicepreședintele Federației Patronatelor din Turism și Servicii și președintele Asociației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a spus, în aceeași conferință de presă, că numărul turiștilor de pe litoralul românesc a revenit la cel care era înaintea începerii crizei economice.
„Comparativ cu ce s-a întâmplat în 2011, ca număr de turiști, anul acesta cred că suntem la nivelul anului 2008-2009. Deci litoralul revine la ceea ce a fost în 2008, stăm bine deocamdată, probabil vom sta bine și în luna august și ceva din septembrie. Poate că lucrurile încep să se miște, dar asta este meritul numai și numai al asociațiilor patronale din zonă și al investițiilor care se fac pe litoralul românesc”, a explicat Nicolae Bucovală.
El a menționat că la Mamaia sunt hoteluri cu grad de ocupare de 100 la sută și cu greu mai poate fi găsit un loc liber.
Reprezentanții Federației Patronatelor din Turism au prezentat mai multe propuneri pentru dezvoltarea turismului pe litoral, printre acestea fiind înființarea Poliției plajelor, care ar duce la descurajarea activităților de pe plajă prin care sunt vândute diverse bunuri turiștilor.
Agathon a spus și că Poliția plajei ar putea duce la descurajarea eventualelor atacuri de tip terorist, având în vedere ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în Bulgaria.
„Prezența Poliției plajei este importantă pentru că ar descuraja și eventualele atacuri de tip terorist dacă i-ar veni cuiva această idee. Ne despart de Burgas 250 de kilometri, iar dacă unii cred că nu avem atacuri teroriste pe litoral pentru că nu sunt turiști străini și nu ar veni pentru că nu sunt, nu înțeleg cum gândesc organizațiile teroriste și nu știu că foarte mulți turiști din Israel vin în România și nu știu că foarte multe hoteluri sunt proprietate a unor grupuri israeliene. Orice proprietate israeliană este un obiectiv pentru teroriști”, a precizat președintele Federației Patronatelor din Turism și Servicii.
Federația Patronatelor din Turism și Servicii propune, de asemenea, ca fiecare stațiune să fie condusă de un Consiliu de Administrație în care să fie reprezentați în egală măsură Consiliul Local, Primăria, agenții economici și oricine are o legătură cu turismul și care să se ocupe de gospodărirea stațiunii ca un ansamblu.
O altă propunere a Federației Patronatelor din Turism și Servicii este legată de reglementarea strictă a sporturilor nautice, care nu ar trebui practicate în zonele de plaje aglomerate pentru a nu avea loc accidente.