Federația Națională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, susține începerea exploatării miniere la Roșia Montană, argumentând că astfel ar fi create locuri de muncă., transmite corespondentul MEDIAFAX.
Într-un comunicat de presă transmis luni, reprezentanții Federației Naționale Mine Energie (FNME) susțin începerea exploatării miniere la Roșia Montană.
„Exploatarea aurului la Roșia Montană se face după aceleași tehnologii similare cu țările care dețin zăcăminte de aur. Refacerea ecologică a zonei Apusenilor, care cuprinde Roșia Montană și Roșia Poieni, întrerupând total activitatea, ar costa Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice 280 de milioane de euro”, se arată în comunicatul de presă.
Reprezentanții FNME mai susțin că începerea exploatării aurului la Roșia Montană „ar costa statul doar 80 de milioane de euro pentru refacerea mediului și, în paralel, ar fi create noi locuri de muncă, iar rezervele de aur ar fi valorificate pe piață”.
Federația Națională Mine Energie mai menționează că exploatarea rezervelor de aur de la Roșia Montană ar ajuta România să evite o „deșertificare” din punct de vedere industrial.
„Respectăm poziția celor care protestează împotriva activității miniere de la Roșia Montană, dar fără exploatarea resurselor de care dispunem, în condiții sigure de mediu, România va deveni un deșert economic și social”, mai susțin reprezentanții FNME.
Federația Națională Mine Energie este sindicatul cel mai important din Complexul Energetic Oltenia și include și structuri sindicale din alte zone miniere ale țării, având filiale în 18 județe ale țării.