Comisia de Disciplină a FRF a dictat mai multe sancțiuni în urma incidentelor care au avut loc la partida dintre Foresta Mălini și Rapid Suceava din data de 28 august, contând pentru Cupa României. Cea mai șifonată a ieșit formația gazdă, care s-a ales cu terenul suspendat pentru două meciuri și cu o penalitate sportivă de 5.000 de lei. De asemenea delegatul Vasile Popescu a fost suspendat pentru o lună și amendat cu 340 lei, în vreme ce antrenorul Eduard Lichtenstein va sta în tribună două meciuri, urmând să achite și o penalitate sportivă de 160 lei.
Iar lista suspendărilor din tabăra Forestei nu se oprește aici, ci continuă și în rândul jucătorilor, după cum urmează: Flavius Pânzariu – două etape de suspendare și 1.000 lei amendă, Cătălin Rață – o etapă de suspendare și 160 lei amendă, Vladimir Prisacă – o etapă de suspendare și 160 lei amendă.
Din tabăra Rapidului, singurul sancționat a fost apărătorul Daniel Bălan, care în urma cartonașului roșu încasat în acea partidă a primit două etape de suspendare, care au fost efectuate deja în meciurile de campionat cu Delta Tulcea și FC Botoșani și 2.000 lei penalitate sportivă.
În conformitate cu această decizie a Comisiei de Disciplină a FRF, Biroul de Urgență al AJF Suceava, întrunit în data de 14 septembrie, a hotărât ca jocul dintre Foresta Mălini și Minerul Iacobeni, din etapa a V-a a Ligii a IV-a, să se dispute pe stadionul Tineretului din Fălticeni, în data de 16.09.2012, cu începere de la ora 15.00, juniorii și de la ora 17.00, seniorii.