Fecioria, floare albă a purității

Căutând printre părerile oamenilor din vechime și de astăzi, vedem că în orice perioadă și cam în orice cultură curățenia trupească este un lucru de admirat, deși puțini o păstrează. Astfel, fecioria capătă mare preț, fiind recunoscută însă pe deplin după ce Hristos S-a născut din Fecioară. Multe suflete curate mai veghează încă să-și păstreze și trupul asemenea.
De veacuri lăudată cu glas de cântec sau admirată în tainița inimii, ridicată la mare preț în creștinism și având drept model pe Maica Domnului, fecioria aprinde făclia purității în fiecare trup dornic să o păstreze. Disprețuită adesea de mondenitate, răspândește încă mireasmă de mare preț, de care și neinteresații se simt atrași și învăluiți. Deși cel mai adesea fecioria este asociată cu imaginea unor tinere neprihănite, nu trebuie uitat că la fel de frumos îi este chipul și când este atribuită unor tineri curați. De aceea, poporul român a numit atât de frumos „feciori” flăcăii de însurat și „fecioare” gingașele domnișoare.
Feciori și fecioare – ieri și astăzi
Desigur, între timp, s-a mai alterat realitatea, s-au mai alterat și denumirile, cele neaoșe fiind înlocuite cu altele, a căror expresivitate este vizibil știrbită. Însă dacă este să privim la ciclicitatea imanentă a istoriei, vedem că au mai existat vremuri când patima trupească avea mult mai multă sămânță decât fecioria floare. Astfel se întâmpla și prin Roma și Grecia Antichității, unde destrăbălarea putea să capete rang filosofic ori statut de muză. Însă, chiar și așa, lucrurile se întâmplau după o oarecare orânduială: în Roma, „mos maiorum” (obiceiul strămoșilor), auster și cuminte, își cerea adesea recunoașterea superiorității, printr-un Cato ori Augustus, iar în Grecia existau destui iubitori de înțelepciune care să facă elogii castității. Și mondenitatea acelor vremuri, uneori cufundată până la poezie în trivialități, primea lecții de la popoare mai puțin dezvoltate, dar cu moravuri mai de admirat. Scrie Caesar în „De bello Gallico” despre unele obiceiuri ale germanilor, neam de temut: „Acei care și-au păstrat cât mai târziu fecioria se bucură de foarte mare laudă printre ai lor: ei cred că astfel ajung să-și mărească statura trupului, să-și sporească puterile și mlădierea. Să fi cunoscut femeie înainte de douăzeci de ani trece la dânșii drept unul din lucrurile de mare rușine”. Până nu demult, era și la noi o mare rușine (mai mult în cazul fetelor, ce-i drept), numai că ne-am „modernizat” prematur. Nu se mai vorbește despre jupânițe sfioase și despre flăcăi vrednici așa cum se vorbea pe vremea când haina românului avea cusute flori pe ea. Totuși, mulți tineri mai păstrează astăzi floarea albă a purității, cusută în ființa lor, iar alții, care nu se mai bucură de ea, tânjesc vădit sau în ascuns și o admiră atunci când le este conștiința limpede și nu îi „îndreptățește” păcatul.
„În paradis domnea fecioria”
Cu ajutorul lui Iisus Hristos, „mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria”, mulți pui de creștini au curată haina nunții, spre slava lui Dumnezeu și spre fericirea lor. În Biserică, fecioriei i se cunoaște adevărata frumusețe și i se recunoaște adevărata valoare; înfrumusețează tinerețea, încununează bătrânețea și sfințește temelia căsătoriei. Ce dar mai frumos pot să își facă soții unul altuia, decât fecioria, curățenia cu care au gătit templul Duhului Sfânt, întru întâmpinarea Sfintei Taine a Cununiei? Sau ce podoabă mai de preț decât castitatea poate să anine pe aripile sale de „înger în trup” călugărul? Dar fecioria trupească devine deplină prin cea sufletească (împletită în cununa virtuților) – și aici stă desăvârșirea întru creștinism.
Încă din cele mai vechi timpuri și la multe popoare era fecioria cântată, dorită, dar nu se bucura de adevărata prețuire, uneori ajungând să fie cumpărată. „Iudeii privesc cu dezgust frumusețea fecioriei și nu e de mirare, odată ce n-au cinstit nici pe Hristos, născut din Fecioară. Păgânii o admiră și se minunează de ea. Dar numai Biserica lui Dumnezeu, numai creștinii o pun în practică și o râvnesc”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Hristos îi redă fecioriei însemnătatea inițială. Sfântul Ioan Damaschin ne arată că „având încredere în Dumnezeu-Cuvântul, care S-a întrupat din Fecioară, spunem că fecioria este de la început și că dintru început a fost sădită în firea oamenilor. Omul a fost plăsmuit din pământ virgin. Numai din Adam a fost făcută Eva. În paradis domnea fecioria”. Deși Dumnezeu vrea ca oamenii să trăiască în curăție, ne cunoaște firea și neputințele cauzate de cădere. Pentru aceasta a lăsat căsătoria, pentru ca moartea să nu desființeze neamul omenesc. Iar nunta este cinstită când patul este neîntinat.
Mai mult, în creștinism, fecioria a răsădit multe flori în grădina Maicii Domnului, aducând la desăvârșire atâtea sfinte fecioare mucenițe și atâția sfinți care, din dragoste pentru Hristos și din râvna lor pentru credință și neprihănire, au încuiat patima și au părăsit cămara vieții vremelnice, întru dobândirea fericirii veșnice. Numai așa aduce înfrânarea trupească rod ales, prin slujirea Adevărului.
Lauda și stâlpul fecioriei
Ce laudă mai mare poate fi adusă fecioriei decât că Dumnezeu a primit a se întrupa din Fecioară? Dacă este să pricepem cât de puțin această minune, să înțelegem smerenia Domnului și dragostea Lui desăvârșită pentru noi, suntem capabili să aducem și lauda cuvenită Maicii Domnului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că fecioria este superioară până și stării îngerești, deoarece, deși îngerii nu se însoară, nici nu se mărită, ei nu sunt alcătuiți din trup și sânge, nu locuiesc pe pământ și nici nu țin piept unei mulțimi de patimi. Așadar, fecioria omului este mai de preț, pentru că este păstrată cu jertfă și cu dragoste de Dumnezeu. Cu atât mai mult este de preamărit Pururea Fecioara Maria, „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”! Atâta dragoste purta Fecioara pentru Dumnezeu și cu atâta smerenie și curăție Îi slujea, încât neîncrederea ei inițială la vestea adusă de Sfântul Arhanghel Gavriil se datorează, spunea un părinte, fricii de a cunoaște bărbat. Cum se putea ca ea, care nu aflase nuntă, să poarte fiu în pântece? Oare trebuia să primească așa ceva, când își închinase toată ființa numai lui Dumnezeu? Aceasta era măsura la care Pururea Fecioara Maria gândea în nevinovăția ei și aceasta este adevărata feciorie, care a fost aleasă să aducă în lume, fără de stricăciune, pe Dumnezeu-Omul. Maica Domnului este, într-adevăr, lauda și stâlpul fecioriei, vas ales al curăției. Melozii o cântă în versuri cu dulce glas, creștinii o preamăresc cu cinstea care i se cuvine Maicii Împăratului tuturor, mamele o iau drept exemplu și se închină minunii ce s-a săvârșit în ea, fecioarele își găsesc zid de nebiruit și povățuitoare fără greș. Pentru că, într-adevăr, la icoana Maicii, Pururea Fecioarei, ar trebui să stea inima fiecărui creștin care dorește să îi slujească lui Dumnezeu.
Dacă am ști să urmăm pildele cele bune, căutând mereu Calea, Adevărul și Viața, am reuși să ajungem la trandafirul cel frumos mirositor al sfințeniei, trecând cu grijă și fără de vătămare printre spinii atât de răspândiți pe lujerul acestei vieți. Și dacă presărăm pe cale și flori precum cea a fecioriei, vom lăsa în urmă nu spini în care se rănesc cei de lângă noi, ci grădini de odihnă și bucurie.
(sursa: Ziarul Lumina)