Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat că și-a propus să câștige, cu orice preț, partida de vineri, împotriva formației Politehnica Iași, din Liga I, pentru a-și menține șansele de calificare în Cupa UEFA, transmite corespondentul MEDIAFAX. Tehnicianul vasluienilor susține că formația pe care o antrenează nu are dreptul să facă nicio eroare în meciul cu Poli Iași, pentru a-și putea îndeplini obiectivul propus. „Meciul împotriva Iașiului va fi foarte dificil. Îl cunosc bine pe Bergodi, este un antrenor foarte bun, meticulos, exigent, pragmatic, specific italian. Știe să aranjeze echipa în teren, iar acest lucru s-a văzut în partida cu Universitatea Craiova. Cu siguranță, ieșenii vor veni să-și vândă scump pielea și să obțină un rezultat pozitiv. În schimb, noi trebuie să ne facem jocul și să obținem toate cele trei puncte. Dacă nici cu Iașiul nu câștigăm, ce pretenții să mai emitem pentru a juca în Cupa UEFA?”, a declarat Viorel Molovan.
La rândul său, antrenorul echipei Poli Iași, Cristiano Bergodi, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că nu se teme de FC Vaslui și că va merge să câștige toate cele trei puncte.
„Întâlnim o echipă foarte puternică și e clar că plecăm cu șansa a doua. Jucăm cu o formație care s-a întărit mult în această iarnă și care ar fi putut lupta pentru titlu dacă acumula mai multe puncte în tur. Știu că partida de la Vaslui va fi foarte grea și nu mă refer la arbitraj, ci la valoarea formației cu care jucăm. Cu Viorel Moldovan am colaborat la Rapid și știu că este ambițios. Totuși, nu mă sperie nimeni, mergem să câștigăm la Vaslui. Și o remiză ar fi foarte importantă pentru noi, dar mergem să luăm toate cele trei puncte de la Vaslui. Noi trebuie să avem o mentalitate de învingători. Jucătorii s-au pregătit bine în această săptămână și sunt concentrați”, a spus Bergodi.
Partida FC Vaslui – Poli Iași, din etapa a XIX-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 19.00.
Arde Moldova
FC Vaslui – Poli Iași, un meci al orgoliilor în Liga I






