Cu toate că în acest sezon a evoluat mai puțin, internaționalul de juniori Mihai Luca (foto) este încă vizat de mai multe cluburi din prima ligă pentru un eventual transfer. Cea mai insistentă în acest moment pare a fi gruparea FC Vaslui, care dorește să-l înregimenteze pe Luca încă din această iarnă. „Am auzit și eu ceva despre acest lucru. N-aș vrea însă să plec prea curând de la Cetatea, mai ales că în vară am intrat și la facultate. Deocamdată gândul meu nu este la vreun transfer, ci mă îngrijorează faptul că, din diferite motive, în acest tur de campionat nu am apărat decât în patru meciuri la echipa de seniori”, a precizat portarul sucevean. Astă vară, Mihai Luca a fost curtat de grupările Sportul Studențesc, Farul Constanța și Petrolul Ploiești.






