FC Steaua refuză să acorde bilete suporterilor echipei Rapid la meciul direct programat, miercuri, pe Stadionul Steaua, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, liderul galeriei formației giuleștene, Vali Bulgaru.
„Liga Suporterilor Rapidiști a solicitat clubului Steaua 406 bilete pentru membrii galeriei noastre, dar am fost refuzați. Astăzi la ședința pe care am avut-o împreună cu reprezentanții Jandarmeriei, ai cluburilor și ai suporterilor, cei de la Steaua ne-au anunțat că nu vor să ne dea bilete. Nu știu de ce. Noi sperăm ca până mâine să se răzgândească și să primim, pentru că avem o reciprocitate cu ei. Și Rapid le-a dat 406 bilete anul trecut, nu e normal să nu ne dea niciun bilet. Dacă își vor menține decizia înseamnă că Rapid nu va fi susținută de galerie la acest meci”, a afirmat Valentin Marincea, cunoscut sub numele de Vali Bulgaru.
Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, marți, că gruparea pe care o conduce nu se poate implica în a obține bilete pentru suporteri. „Noi, clubul Rapid, am primit 10 sau 12 invitații în lojă. Restul nu e treaba noastră, legislația nu ne permite nouă să ne implicăm. E treaba ligii suporterilor, ei se duc să-și rezolve problema asta, noi nu avem niciun fel de drept să ne implicăm în asemenea activitate. Sper că Steaua să dea totuși dovadă de înțelegere și să permită intrarea celor 400 de spectatori rapidiști, care au dreptul să intre conform reciprocității”, a spus Dinu Gheorghe.
Conform unor surse din cadrul clubului giuleștean, decizia de a nu acorda tichete de intrare suporterilor rapidiști aparține finanțatorului FC Steaua, Gigi Becali, care dorește să evite astfel incidentele petrecute la derbiul cu Dinamo din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I.
Echipa Rapid întâlnește, miercuri, de la ora 20.30, în deplasare, formația Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.