Echipa LPS-CSS Suceava, câștigătoarea fazei județene a Memorialului Gheorghe Ola pentru copii născuți în anul 2007 sau mai mici, a primit din partea Federației Române de Fotbal organizarea turneului zonal. Competiția va avea loc la Suceava, în sala Liceului cu Program Sportiv, în intervalul 2-4 decembrie, cu participarea formațiilor CSS Botoșani, LPS Vaslui, FC Bacău, AS Didi Junior Iași, LPS Piatra Neamț și LPS-CSS Suceava. „Avem echipă bună, așa că obiectivul nostru nu poate fi decât calificarea la turneul final, acolo unde am ajuns anul trecut și ne-am întors cu un onorant loc trei”, a declarat antrenorul Andrei Ițco. Pentru a obține dreptul de participare la turneul final, care va avea loc între 16 și 18 decembrie, sucevenii trebuie să câștige competiția din sala LPS.
Iată și lotul de jucători al celor de la LPS-CSS Suceava care a obținut calificarea la turneul zonal: Claudiu David, Victor Băbăscu, Ștefan Recolciuc, Sebastian Burlacu, Iustin Panciuc, Augustin Găină, Fabian Găină, Luca Gavrilovici, Matei Manolache.