La sfârșitul primului turneu de mare șlem al anului, mi-aș fi dorit să pot scrie mai mult despre Horia Tecău și a sa parteneră la dublu mixt, Bethanie Mattek-Sands, cu care a ajuns până în semifinale. Din păcate, dublul mixt nu este atractiv pentru puzderia de televiziuni de sport. Consemnările pe care le-am citit au fost lapidare, mult sub ce se putea scoate din scorul de 11-9 în decisiv. Trebuie să fi fost ceva acolo, niște mingi pe muchie, niște lovituri antologice, niște ratări, niște faze cu tâlc. Păcat că povestea n-a mers mai departe, o finală ar fi fost cea mai frumoasă surpriză a acestui început de an.
La feminin, Aussie Kim (favorită cu șansa a treia) a reușit să-și justifice și pe plan sportiv porecla. Chinezoaica Na Li a fost decisă, constantă, rece, ceea ce ar fi putut să-i aducă primul succes de mare șlem. Din păcate pentru ea, Kim Clijters și-a valorificat până la urmă experiența, căci numai aceasta a ajutat-o să treacă peste crisparea care, dacă o mai ținea mult, îi putea provoca înfrângerea în două seturi. Au fost două mingi emblematice, construite ca la carte de pe fundul terenului de belgiancă, dar ratate neverosimil la fileu. Kim a ezitat să trimită firesc către zona liberă, căutând de fiecare dată direcția chinezoaicei, pentru un iluzoriu contre-pied. Numai că aceasta a așteptat calmă, nemișcată, să-i vină mingea în rachetă! Cu toate astea, meciul s-a întors și tot Clijters a ridicat trofeul.
La băieți, ca la băieți și nu prea… Ajunge doar să privim scorurile lui Djokovic (și el tot favorit 3) din semifinală și finală: 3-0 la seturi! Federer a spus că se aștepta ca sârbul să joace bine, dar nu se aștepta să joace el prost! De-a lungul timpului, l-am văzut de multe ori pe Federer în situația de 0-40 pe propriul serviciu. Nu însemna mare lucru, se concentra, îi intra primul de vreo două ori, iar celălalt punct venea și el firesc, din conducerea schimbului de mingi. De data asta, a fost un alt scenariu, care s-a repetat de vreo 3-4 ori: 0-40, 30-40… și gata! Federer n-a mai fost în stare să fructifice și al treilea punct. Și din cauza asta a pus punct în penultimul act. Cealaltă semifinală, Murray-Ferrer, mi-a lăsat în dese rânduri impresia de „perețica”. Scoțianul a reușit să rateze una dintre cele mai simple lovituri din tenis, o minge înaltă și moale la fileu, care ar fi putut fi trimisă în teren și cu o paletă de ping-pong. A fost doar un indiciu că nu se află în starea de concentrare justă pentru a câștiga acest turneu, ceea ce a devenit evident în finala cu Djokovic. Mingi fricoase, teamă de smash, multe lovituri sub centură (cea a fileului), reacții de copil răsfățat. Dar asta nu scade cu nimic meritul sârbului, aflat într-o dispoziție de joc și de efort cum numai la Nadal am mai văzut. Abia aștept să văd ce va urma la Roland Garros!
