Meciurile etapei a IV-a din cadrul campionatului diviziei D au fost favorabile echipelor care se anunță virtuale candidate la promovarea în eșalonul superior. Ocupantele primelor patru locuri s-au impus pe linie, așa încât se anunță un campionat foarte echilibrat.
CSM Bucovina Rădăuți – Rapid CFR Suceava 1-4 (0-2)
Meciul se anunța unul foarte disputat având în vedere valoarea celor două echipe. Nu a fost așa, sucevenii câștigând fără drept de apel în fața unei echipe care a acuzat oboseala acumulată la meciurile din cadrul Cupei Nikodemus, iar duminică a făcut figurație.
Au jucat formațiile:
CSM Bucovina Rădăuți: Zaharie – Marinescu, Apostol, Halip, Macovei, Turliuc, Colban, Levițchi, Cojocari, Lavric, Zaremba. Au mai evoluat: Antonovici, Cantoreanu, Casandra și Surdu.
Rapid CFR Suceava: Avram – M. Ciobanu, Sevaciuc, Clim, Mleșniță, Romaniuc, Tudoreanu, Spătar, Stamate, Pantea, L. Burlacu. Au mai jucat: Chelariu și Răuț.
Golurile au fost marcate de Stamate minutele 2 și 66, Mleșniță 45, Răuț 88 respectiv Apostol 62.
Minerul Iacobeni CSM Rarăul C-lung 0 – 1 (0 – 1)
Lipsa din echipa gazdă a lui V. Bălan și Marolicaru a făcut ca diferența de valoare în teren să-și arate rezultatele după numai 45 de minute. Este adevărat că din minutul 38 echipa gazdă a jucat cu un om în minus, portarul Bogdan Popovici fiind eliminat din joc pentru că a jucat mingea cu mâna în afara careului de 16 metri. Eliminarea sa din teren a făcut ca diferența dintre cele două echipe să fie evidentă.
Au jucat formțiile:
Minerul Iacobeni: Popovici – M. Bostan, Frunză, Ivan, Iuga, Iosub, Atofanei, Boncheș, Pizdeli, D. Bostan, Berechea. A mai jucat Vrâncanu.
Rarăul: Axinte – Tivodari, Macovei, Popescu, Paraschiv, Cojocaru, Vizitiu, Mândrilă, Sârbu, Iftimie, Gherine. A mai evoluat Piticaru.
Golul a fost înscris de Iftimie în minutul 44.
În ultimul meci restanță din prima etapă a Diviziei D, la Liteni s-a jucat partida dintre echipa gazdă și Bucovina Rădăuți. A fost un meci tare „bine ținut în mână” de arbitrul Gheorghe Ignătescu, meci care s-a încheiat cu victoria in extremis a oaspeților, scor 3-2, deși aceștia au jucat din minutul 13 în inferioritate numerică. Golurile au fost înscrise de Sofian minutul 13 din penalty și Onisei minutul 35 pentru echipa gazdă respectiv Levițchi minutul 45 și Apostol minutul 30 și 85.
Dar iată care au fost rezultatele copmplete ale etapei a IV-a în Divizia D meciuri disputate duminică 27 august 2006:
CSM Bucovina Rădăuți – Rapid CFR Suceava 1-4
CS Gura Humorului – Zibrul Siret 2-1
VIVIPET Rădăuți – Viitorul Arbore 0-1
CS Juventus II Fălticeni – CSO Viitorul Liteni 4-1
Avântul Todirești – Unirea Boroaia 1-1
Minerul Iacobeni – CSM Rarăul C-lung 0-1
Suhardul Ciocănești – Foresta Moldovița 6-4
Flacăra Roșie Udești – AS Luceafărul Buc. Suceava 3-8
1. CSM Rarăul C-lung 4 4 0 0 16-1 12 +6
2. AS Luceafărul Buc. SV 4 4 0 0 9-7 12 +6
3. AS Rapid CFR Suceava 4 3 1 0 19-6 10 +4
4. CS Gura Humorului 4 3 1 0 11-5 10 +4
5. CSM Buc. Rădăuți 4 3 0 1 11-7 9 +3
6. AS Unirea Boroaia 4 2 2 0 9-3 8 +2
7. AS Foresta Moldovița 4 2 1 1 11-8 7 +1
8. AS Suhardul Ciocănești 4 2 0 2 12-17 6 0
9. AS Viitorul Arbore 4 1 1 2 5-7 4 -2
10. AS Minerul Iacobeni 4 1 0 3 9-11 3 -3
11. AS Zimbrul Siret 4 1 0 3 11-16 3 -3
12. CS Juventus II Fălticeni 4 1 0 3 5-10 3 -3
13. CSO Viitorul Liteni 4 1 0 3 6-12 3 -3
14. AS Avântul TOdirești 4 0 2 2 3-16 2 -4
15. AS Vivipet Rădăuți 4 0 0 4 1-7 0 -6
16. AS Flacăra Roșie Udești 4 0 0 4 9-23 0 -6





