Favorită: Anglia

Ajunși în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, înainte de a evalua șansele de câștigare a trofeului, sunt nevoit să mai constat încă o dată (a câta!?) că între ceea ce se joacă acolo și ce vedem „la intern” este o diferență galactică. Dacă am scris cuvântul magic, atunci e musai să spun ceva și despre „galacticii” mei, pe care îi iubesc de exact o jumătate de secol, din 1958, și care numai eu știu câte milioane mi-au mâncat în ultimii 3-4 ani, la pariuri. Și nu numai în Ligă, ci și în campionatul Spaniei (las’ că tot noi îl luăm anul ăsta, iar la anul – mereu „la anul”! – și Liga!) ori în Cupa del Rey. În sfârșit, lăsând sentimentalismele, trebuie să constat (cu durere) că la Real, în pofida tuturor schimbărilor de personal, ăștia de acum n-au nimic în comun cu Real-ul de acum 5 sau 50 de ani, oricât de buni ar fi, luați cu bucata. Nu ține nici chestia cu „mercenarii” de acum, fiindcă Real din asta a trăit mereu: cu 50 de ani în urmă strălucea argentinianul (spaniolizat până la urmă) Di Stefano și ungurul Puskas, iar cei de acum cinci ani erau care brazilian, care francez, portughez sau mai știu eu ce. Rămâne doar ideea că ăștia de acum, pur și simplu n-au valoarea necesară atingerii obiectivelor, prea mari pentru ei. În tur, la Roma, a lipsit Robinho. Credeam că va mânca jar în retur. Aiurea! Acum a lipsit Van Nistelrooy. Dar cred că nici cu el ori cu ăilalți doi olandezi nu făceam mai mult. În schimb, ooof!, Barcelona a câștigat relaxat, neforțând nici un pic. Că n-avea de ce, scoțienii ajungând accidental până aici. Și ajungem la fondul problemei: Anglia. Un campionat uluitor de puternic, susținut din spate de ligile „inferioare”, cu nimic inferioare celei dintâi, dovadă halucinantele rezultate din cupele interne, unde de mult timp nu mai e o surpriză adevărată eliminarea oricărei dintre cele mari. Care se răzbună, ale naibii, chiar în Champions’ League. Cea mai cumplită a fost a Arsenal-ului, care a făcut instrucție chiar cu deținătoarea trofeului, Milan. A fost o diferență colosală, cam ca la noi, între Steaua și Building Vânju Mare. Milan, e clar, a îmbătrânit definitiv. E momentul ca toți Matusalemii din lot să se retragă. Chelsea a jucat exact cât trebuia ca să-și rezolve treaba, la fel ca Manchester. Iar Liverpool e a patra (din opt calificate) dintre „englezoaice”, că doar n-o s-o bată Inter cu 3-0. Așa că, anul ăsta, e din nou anul Angliei. Și, chiar dacă nu-mi place s-o recunosc, merită.