„Capitala lemnarilor”
„Târgul Dornei are avantajul de a poseda deja un număr de instituțiuni pe care le pretinde omul civilizat printre condițiunile necesare pentru existența zilnică. Căci Dorna formează centrul negoțului cu lemne și aflându-se în fericita posițiune lângă frontiera română, de unde duc apele pe valurile Bistriței și ale Siretelui la Galați, formează capitala lemnarilor români, unguresci și chiar turcesci. Dela acești comercianți se trage bogăția domeniilor și nu există nici o îndoială că trebuie să căutăm printre acești apostoli ai lui Mercur și profeții cei mai fanatici ai minunelor curative efectuate de sursele de la Dorna”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 12, Cernăuți, Duminică 9/21 iunie 1891.
„Făuritorii drumului de fier”(IV)
„Prin locurile acestea se scurg de multe veacuri cîteva pîraie. În anii ploioși, pîrîul Drăgoiasca devine atît de nărăvaș încît rupe fără milă din maluri distrugînd însemnate porțiuni de teren. Și peste aceste pîraie cu văi adînci constructorii au întins trainice viaducte din beton și oțel. Elevațiile viaductelor sînt suple și elegante, dînd frumuseți noi peisajului secular. Folosirea unor raționalizări și soluții noi a condus nu numai la reducerea timpului de execuție dar și la obținerea unei economii la prețul de cost. Soluții noi s-au aplicat și la lotul Drăgoești. Ridicarea tablierelor metalice (o singură grindă are peste 35 de tone) cu o instalație de bigi a redus întreaga cantitate de lemn prevăzută pentru construcția schelelor. Prin folosirea soluției amintite timpul de ridicare a unui tablier metalic s-a redus cu mai bine de 20 de zile”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5124, Suceava, Iunie 1964.