„Au atacat automobilul”
„În noaptea de 19 spre 20 Iunie a.c., doi indivizi înarmați au atacat automobilul No. 157 Rădăuți, între Dornești și orașul Siret. Hoții au jefuit pe profesorul Nicolăescu și pe încă alți doi călători din Rădăuți, care se aflau în mașină, luându-le suma de 650 de lei și alte lucruri de valoare. Apoi, au dispărut pe direcția Vadul Siretului și Buda. Cazul se cercetează de jandarmii din Dornești”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIII, nr. 3254, 22 Iunie 1930.
„Făuritorii drumului de fier” (II)
„Eforturi cu adevărat îndrăznețe s-au depus la construcția tunelului de la Lucăcești, în lungime de peste 400 de metri. Presiunea mare și neuniformă a dealului prin pîntecele căruia constructorii creau cale liberă viitoarelor trenuri i-a pus uneori în situații foarte dificile. Au fost cazuri cînd munca lor de săptămîni în șir s-a văzut ținută în loc. Cantități mari de pămînt humos se năpusteau vertiginos peste armături, iar lemnele de sprijin, în grosime de peste 50 de cm, erau făcute așchii. Pînzele de ape subterane măcinau galeria surpînd porțiuni din tunel. Eforturile au fost încununate de succes. Din dealul peste care străbate șoseaua ce duce spre Humor s-au excavat 40.000 m.c. de pămînt, iar la construcția tunelului s-au folosit peste 15.000 m.c. de beton. Acum dealul este încins de o puternică centură de oțel și beton prin care vor trece trenurile decenii și secole de-a rîndul”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5124, Suceava, Iunie 1964.