Sala de judecată e o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, încălzită cu ajutorul unei sobe în care ardea focul, deși afară era soare și destul de cald.
El, ucraineanul care a îngrozit Siretul și o țară întreagă, era închis într-o cușcă în care abia încăpeau îngrămădiți trei oameni. De altfel, chiar trei deținuți erau în boxa cu gratii până în tavan. Leonid Zaporozhets (53 de ani), o femeie și încă un bărbat. Ceilalți doi urmau să fie judecați în alte cauze.
De-o parte și de cealaltă a cuștii, doi milițieni, iar un al treilea era postat în fața ușii sălii de judecată.
„Sunt nevinovat. E o înscenare”, încerca să-i convingă asasinul pe judecători.
La proces, pe jos, din România în Ucraina
Vineri după-amiază, la ora 14:30 a fost programat cel de-al șaptelea termen al procesului dublului asasinat de la Siret, proces început în noiembrie 2011 la Judecătoria Raionului Șevcenco din Cernăuți.
Vasile Hrițcu, cel căruia pe 17 februarie 2010 i-au fost ucise soția și fiica, Carmen (39 de ani) și Raluca Hrițcu (6 ani), nu a lipsit de la nici un termen, iar la sfârșitul săptămânii trecute a acceptat să fie însoțit la Cernăuți de un reporter al Monitorului de Suceava.
Ne-am întâlnit în parcarea de lângă Vama Siret. Era împreună cu fiul său, Cristi, elev în clasa a X-a, și soacra lui, respectiv bunica băiatului.
„Trecem vama pe jos. E mai simplu așa…”, îmi arată Vasile Hrițcu șirul de mașini care așteaptă pe ambele sensuri și grăbește pasul spre punctul de control.
Vameșii și polițiștii de frontieră îl cunosc deja, iar procedura de verificare a pașapoartelor durează câteva minute. Ne îndreptăm spre grănicerii ucraineni. Și ei îl știu pe Vasile Hrițcu și cunosc drama familiei acestuia.
Cu un bilet de la Judecătorie, suntem liberi să mergem spre Cernăuți. La câțiva metri de vama ucraineană ne așteaptă un autoturism de teren al unei prietene a familiei Hrițcu.
E aproape 14:00 și suntem deja la Judecătorie. Trecem prin filtrul gardienilor de la intrare și așteptăm pe holul care are aproape un metru și jumătate lățime.
Sediul Judecătoriei arată pe interior ca un dispensar de la țară. Doar milițienii de pe holuri, avocații îmbrăcați cu haine scumpe și duba din care sunt scoși deținuții îți amintesc că în acele încăperi se împarte dreptatea.
Cu ochii pe ușa pe care e adus criminalul
„Bună ziua. A venit avocatul?”, ne salută în românește o tânără despre care nici nu zici că nu e româncă.
Natalia e din Cernăuți și este translatorul desemnat de instanță să îl ajute pe Vasile Hrițcu la proces. A făcut studiile la Iași și vorbește foarte bine românește.
Cazul dublului asasinat de la Siret a fost primul ei proces ca translator și s-a atașat deja de membrii familiei Hrițcu și chiar țin legătura.
„Am mai avut procese de atunci, dar ăsta a fost primul. Faptă așa de gravă ca asta nu a mai fost pe aici la Judecătorie. Săptămâna trecută am fost translator pentru o femeie din Republica Moldova care a răpit un copil și a vrut să-l vândă în Ucraina”, mărturisește Natalia.
Avocatul întârzie, iar Vasile Hrițcu își face deja griji. Băiatul său, Cristi, stă cu ochii ațintiți pe o ușă de la capătul holului, pe care au intrat mai mulți milițieni.
„Pe acolo îl aduc și-l bagă în sală”, îmi spune șoptit Vasile Hrițcu, referindu-se la criminalul care i-a distrus viața.
Cristi abia dacă a scos două cuvinte tot drumul și îl văd agitat. „Sunt obosit”, își ferește el privirea la întrebarea Nataliei de ce e supărat.
La doi metri de asasin
Într-un târziu apare și avocatul. Îl chemă Mikhail Grossu, vorbește și românește și a acceptat să îl reprezinte pe Vasile Hrițcu în proces fără să-i ia nici un ban, impresionat de tragedia prin care a trecut acesta.
Nu apucăm să schimbăm decât câteva vorbe și suntem deja chemați să intrăm în sală. La scurt timp, apare și completul format din trei judecători.
Sunt doar trei metri între noi și judecători și vreo doi până la cușca în care sunt închiși Zaporozhets și ceilalți doi deținuți.
Ne așezăm pe câteva scaune unul lângă altul și, necunoscând o boabă de ucraineană, încercăm să înțelegem din gesturile, tonul și expresia fețelor celor prezenți ce se întâmplă.
Declarație șocantă în sala de judecată
Mă tot uit spre cușca în care este închis Zaporozhets. Privește spre avocat, în gol, înspre tavan, peste tot, numai în direcția familiei Hrițcu nu, înspre cei cărora le-a luat ființele cele mai dragi.
Pare atât de liniștit. Nu arată deloc a criminal. Cel puțin nu unul fioros, așa cum îți imaginezi că ar putea să arate monstrul care le-a executat cu atâta sânge rece pe fetița de 6 anișori și pe mama acesteia.
Zaporozhets e schimbat față de cum arăta în fotografiile pe care i le-au făcut polițiștii suceveni înainte de a-i da drumul să plece în Ucraina, la două zile de la dublul asasinat, când habar nu aveau că au pus mâna, într-un motel din zona Gării Burdujeni, pe cel mai căutat criminal la momentul respectiv.
L-au fotografiat, l-au amprentat și l-au trimis înapoi în Ucraina, acuzându-l doar de trecere frauduloasă a frontierei. După câteva zile, când au venit probele ADN, aveau să-și dea seama ce greșeală au făcut.
Leonid Zaporozhets e schimbat față de moșneguțul din fotografiile pe care le-am publicat la câteva luni de la crimă, în exclusivitate în Monitorul de Suceava.
Ucraineanul s-a mai îngrășat și și-a lăsat mustață.
După ce a vorbit avocatul Grossu, judecătorii i-au dat cuvântul avocatului lui Zaporozhets și apoi acestuia din urmă. Din cușca în care a fost închis, vorbește calm și încearcă să demonteze depozițiile unor martori, precum și probele anchetatorilor români. Își pune ochelarii pe ochi, și-i scoate, își mângâie mustața… Are o mimică mai degrabă de avocat, decât de inculpat. Dă impresia că își controlează fiecare mișcare.
Susține cu vehemență că nu e el criminalul, că nu el i-a omorât soția și fetița lui Vasile Hrițcu. „Dacă eram în locul lui (n.r. – al lui Vasile Hrițcu), făceam tot posibilul și îl omoram pe criminal”, îmi traduce translatorul declarația care a stârnit rumoare în micuța sală de judecată.
„Cere să fie lăsat în libertate”
Încercând să arate că e nevinovat, Zaporozhets se încurcă în declarații și unele remarci ale sale îi fac să zâmbească pe judecători.
Din când în când, magistrații se uită spre membrii familiei Hrițcu. Privirea lor trădează compasiune. Români, ucraineni, drama familiei Hrițcu nu are graniță.
Cristi stă liniștit pe scaun, alături de tatăl său. Din când în când, cei doi ridică privirea și se uită spre Zaporozhets. Natalia ne șoptește: „Cere (n.r. – Zaporozhets) să fie lăsat în libertate”. E revoltată până și translatoarea. Soacra lui Vasile Hrițcu oftează lung.
Avocatul Grossu se ridică în picioare și, instinctiv, îi urmăm gestul. Judecătorii părăsesc sala. S-a fixat un nou termen.
Natalia urcă la etaj, după magistrați, să-i întrebe, la rugămintea noastră, dacă avem voie să fotografiem pe holurile instanței ori în curtea instituției, când îl bagă în dubă pe Zaporozhets. Răspunsul e negativ.
Îi acuză pe anchetatorii români că au fabrica probele
Pe holul instanței, rămânem să mai vorbim câteva minute cu avocatul Mikhail Grossu. Ne explică că Leonid Zaporozhets nu e deloc un individ prost. Are studii superioare și „experiență” în fărădelegi, în cazierul inculpatului figurând patru condamnări, în 1994, 1997, 2004 și 2008, pentru furturi, tâlhărie și înșelăciune.
Zaporozhets nu neagă că a fost în Siret, însă susține că nu a avut nici o legătură cu dublul asasinat.
„El vorbește aiurea. Au fost martori care au declarat că se pregătea de mai de mult să meargă în România, avea un pistol și se antrena să tragă mai bine. Le-a spus judecătorilor că ADN-ul lui a fost găsit în apartamentul familiei Hrițcu, după ce anchetatorii români i-au luat hainele și le-au frecat de bunuri din locuință”, râde avocatul, precizând: „Eu cred că o să ia pedeapsa pe viață”.
„În fiecare zi, merg de două ori la cimitir…”
E trecut de ora 18:00. Ne întoarcem spre casă cu același autoturism de teren care ne-a așteptat la vama ucraineană.
Pe drum, soacrei lui Vasile Hrițcu îi dau lacrimile. „Numai eu știu ce viață am de atunci. În fiecare zi, merg de două ori la cimitir…”, plânge bătrâna.
Vrea să se facă cald afară, să se mai ia cu treaba prin gospodărie, să încerce să mai uite de nenorocirea care i-a amărât bătrânețea.
„Iarna am stat în casă și îți tot aduci aminte. Procesele astea mă seacă de vlagă așa… De s-ar termina odată”, oftează bătrâna privind în gol prin geamul mașinii.
Trecem vama tot pe jos. Un grănicer ucrainean, cu mitraliera în spate, îi face semn lui Vasile Hrițcu. Vrea să știe ce s-a întâmplat la proces. Dă nemulțumit din cap când află că încă nu e gata. Puțin mai încolo, o vameșă ucraineană are și ea aceeași curiozitate.
Printre zecile de mașini care stau la coadă, ajungem la punctul de control de pe partea românilor.
Ni se verifică pașapoartele. Unui tânăr angajat de la vamă i se pare ceva suspect. Ne face un sumar control corporal, iar pe bătrână o cheamă într-o gheretă să o percheziționeze amănunțit.
„Au crezut că am țigări, asta îmi trebuie mie acum”, apare femeia la mașină după câteva minute.
Cine este cel de-al doilea autor și cine a pus la cale jaful?
Majoritatea martorilor din dosarul dublului asasinat de la Siret susțin că au văzut doi suspecți, nu unul singur.
De altfel, și în apelul telefonic dat de Carmen Hrițcu soțului ei cu puțin timp înainte de a fi împușcată, femeia i-a spus că sunt două persoane la ușă, care vorbesc ucraineană și nu le înțelege.
Anchetatorii români au găsit în apartament doar urmele lui Zaporozhets. Probele ADN prelevate de pe soneria de la ușa de la intrare, de pe aspirator, de pe cartușe, inclusiv de pe perna prin care a fost împușcată fetița de 6 anișori indică clar că ucraineanul este autorul.
Vasile Hrițcu speră că poate, în ultimul ceas, Zaporozhets le va povesti și va da totul în vileag. Cine este cel de-al doilea autor și cine a pus la cale jaful, sunt întrebările la care soțul și tatăl îndoliat vrea să afle adevărul.
Anchetatorii români au precizat că din apartamentul familiei Hrițcu au fost furați 13.000 de euro, 2.000 de dolari și 500 de lei.
Arma crimei nu a fost găsită nici până în ziua de astăzi.
