Mă numesc Cleopatra Stratan și în ciuda vârstei de trei ani sunt hotărâtă să interpretez atât piese de pe albumul «Amintiri din copilărie», cât și de pe albumul cu care voi debuta în această seară (duminică n.r.), «La vârsta de 3 ani»”. Așa și-a început fiica lui Pavel Stratan concertul de lansare.
Mai bine de 400 de oameni au suportat să curgă apele pe ei la Teatrul Nottara pentru a o vedea pe micuța Cleopatra la lansarea primul său album. Cei mai mulți spectatori au venit la concert cu copiii de mână, le-au făcut vânt cu evantaiul pentru a-i mai răcori sau au încercat să-i amăgească cu biberonul. Au reușit să îndure zăpușeala și s-au distrat cu fetița lui Pavel Stratan, care a cântat melodii compuse special pentru ea, dar și piese celebre ale tatălui ei, precum „Eu beu” și „Banii”.
Show-ul a început cu o proiecție video arătând-o pe Cleopatra în timp ce învăța cântecele cu tatăl său. Din câte s-a putut vedea, pentru ea problema n-a fost să memoreze versurile, ci să pronunțe „lucruri”, nu „lucluri” (cu varianta „rucluri”) și „ce se petrece”, nu „ce se pretece”. Dar odată ce mogâldeața și-a făcut apariția pe scenă îmbrăcată într-o rochie cu buline roșii și albe și cu o pereche de ochelari de soare proptită pe vârful capului, amănuntele despre pronunția corectă a cuvintelor n-au mai contat. Cleopatra Stratan i-a făcut pe spectatori să aplaude de la bun început, când s-a prezentat ceremonios și a cântat „Ghiță”, o piesă care are deja videoclip și este pe cale să devină un hit al picilor, precum străvechiul „Dur dur d’être bébé” cântat de Jordy pe când avea patru ani.
Timp de aproape două ore, micuța a cântat acompaniată de tatăl său și de trupa Millenium. Ea a prezentat fiecare piesă cu câte o frază-două, de cele mai multe ori cu umorul cunoscut al lui Pavel Stratan: „Urmează o piesă în care pun multe întrebări. De exemplu: Cum poți număra până la 1 fără să te oprești? Cum poți ajunge într-o secundă în Cuba cu bacul? Care-i antonimul la cuvântul «sinonim»? La ce vârstă am împlinit trei ani?” sau „Dacă cineva s-ar întreba de ce tatăl meu este atât de sănătos, le spun că nu băuse, nu fumase și nu jucase cărți pe bani până când nu împlinise vârsta de șase ani. Dar pe urmă, mamă dragă, nu-i de glumă, nici de șagă, toată ziua îl aud… «Eu beu»”.
De la jumătatea concertului, Cleopatra Stratan a început să primească după fiecare piesă flori, jucării de pluș și niște ciocolată care i-a distras atenția pentru un moment. La sfârșit avea o recoltă impresionantă de daruri, încununată cu un câine de pluș mai înalt ca ea, pe care, oricât s-a străduit, n-a reușit să-l care până în culise. Noroc cu tatăl ei, care și-a asumat rolul de a gestiona cadourile.
Altminteri, Pavel Stratan – care spune că nu își forțează copilul să devină vedetă, ci încurajează ceea ce a observat că-i place Cleopatrei – a fost o prezență destul de discretă: și-a acompaniat fata la chitată, a mai interpretat câte o piesă împreună cu ea (el un vers, ea un vers), i-a dat un pupic pe obraz, a întrebat-o dacă a obosit și a tot ghidat-o spre centrul scenei de fiecare dată când micuța se apropia prea mult de el.
Fetița a dus greul spectacolului și și-a surprins spectatorii la final, când le-a dat tuturor un autograf, scriind cu majuscule pe o planșă „Fanilor de la Cleopatra” și semnându-se „Cleo”.
Cele două vedete din familia Stratan nu s-au retras însă de pe scenă înainte de un bis cu piesa „Ghiță”.
Casa de discuri Cat Music – care a editat atât albumul „La vârsta de 3 ani”, cât și cele trei volume din albumul „Amintiri din copilărie” al lui Pavel Stratan – a început demersurile pentru a înregistra concertul fetiței în Cartea Recordurilor. Nici un reprezentant de la Guiness Book n-a ajuns la spectacolul de duminică seara, dar există posibilitatea să li se trimită o înregistrare.
