De vreo două-trei zile încoace avem un nou subiect de scandal dar și o temă de reflecție: arbitrajul lui Cristi Balaj la un turneu arăbesc, precum și eliminarea singurului român prezent pe gazon, Mirel Rădoi. Dincolo de justificata întrebare: cum naiba de au dat, până și acolo, unul peste celălalt?, la care, în spiritul evenimentelor recente, răspunsul ar putea fi că i-or fi adus niscai flăcăi violet, rămâne de analizat șirul de evenimente care a condus la bizara întâmplare. Din presă n-am reușit să mă lămuresc, fiindcă relatările (chiar și în același ziar!) se băteau cap în cap: ba că l-a eliminat înainte de final, ba că „după ultimul fluier”, ba că s-a ajuns în prelungiri, în timpul cărora a văzut al doilea galben, deci roșu, ba că le-a terminat și p-astea și abia apoi a fost ejectat. Din tot haosul ăsta, precum și din imaginile de la diverse televiziuni (la niciuna însă n-am văzut momentul eliminării), îndrăznesc să afirm că la primul “galben”, Mirel a intrat dur (parcă nu l-ați ști!) dar parcă nu de cartonaș. Mai degrabă ”hârjoneala” cu adversarul, după intrarea aia, să fi fost motivul.
Mai departe, intrăm pe teren minat (firește, doar acțiunea thriller-ului are loc la arabi!): cum să-i fi dat galben după fluierul final!?
Nu că regulamentul n-ar permite așa ceva, ci fiindcă fapta incriminată (șutatul mingii în tribune) nu poate face obiectul unei asemenea sancțiuni, după sfârșitul meciului, decât dacă arbitrul e ori dușman de moarte al fotbalistului respectiv, ori dacă e doar grav bolnav psihic. Aaa, dacă aceeași faptă se produce în timpul jocului, atunci chiar așa se cuvine pedepsită.
De unde deduc logic că presa ne-a dezinformat nițeluș și că Mirel a fost eliminat în timpul jocului (cu prelungiri cu tot) și nu după.
Enigma cea mare însă este cu totul alta: de ce l-a acuzat pe Balaj de furt nu staff-ul celui eliminat, Rădoi, deci Al Hilal, ci tocmai adversarii!? Să-l fi eliminat pe Rădoi doar așa, „la plezneală”, ca un soi de alibi pentru păcălit fraierii, iar el să fi tras de fapt tot pentru Al Hilal? Mă îndoiesc. Nu-l văd pe Balaj nici atât de perfid, nici atât de golan. Mai degrabă cred că a arbitrat corect. Dar oricât de corect și „pe meserie” ar fi arbitrul roman, oricare ar fi acela, când te uiți la fața lui parcă tot îți vine să-i acorzi prezumția de… vinovăție! Pe ai noștri nu știința-i încurcă, ci fața!
