FATA DIN ZLATAUST

Urmărind ca de obicei regulat mass-media, am fost plăcut surprins să întălnesc o informație de suflet, că zilele trecute s-a desfășurat la Iași Festivalul Internațional „Al.O.Teodoreanu”,cunoscutul fiu al Dorohoiului-PASTOREL, organizat sub auspicele Festivalului Internațiomal al Educației-FIE, fapt care în sine mă duce direct la fratele său romancierul Ionel Teodoreanu, autorul cărții, „FATA DIN ZLATAUST” și la…STRADA ZLATAUST din Iași unde am locuit în anii mei de studii o perioadă de timp.
Spre aduceri aminte readau în mare câteva crâmpeie…
Iată-mă de data aceasta în cunoscutul cartier al Iașului de azi, Cantemir. O adevărată ploaie, un potop. Ca și alții mă pripesc și eu între pereții unor bărăci improvizate pline cu fel de fel de mărunțișuri și altele așa zise „noutăți” cu adevărat arhaice căutate de mulți ocazionali, colecționari dar și de curioși, amatori de chilipiruri. După ploaia devastatoare și în așteptarea ca apele să se mai retragă, dând să plec, mi-am dat seama că una din masardele din apropiere era plină cu cărți, un adevărat arsenal cu titluri și nume sonore, fel de fel de cărți, enciclopedii, reviste străine și chiar manuale școlare mult căutate. Intr-un cuvânt aveai nevoie de zile să le răsfoiești! Pentru a fi mai concret și înțeles erau și multe cărti pe care în anii liceului le-am citit la lumina lâmpii de gaz și sub paravanul plapomei spre a nu fi observate de părinți…
Ploaia și furtuna au lăsat aici urme adânci, unde multe din cărțile îmbăcsite ale rafturilor improvizate se găseau aruncate vraiște pe podeua destul de umezită. Vănzătorul în vervă se silea să le culeagă cu repeziciune, dar și cu multă migală. Sărindu-i în ajutor, ca și alți probabili obișnuiți a unor astfel de anticariate ambulate de ocazie, ridicând și tot sortând spre uscare m-am trezit în mână cu un titlu cunoscut mie din mai multe ipostaze. Cartea “Fata din Zlataust”…
Cartea în sine mă duce cu ani în urmă, atât ca cititor al cărților așa zise interzise vremurilor respective, dar și ca fost “locatar” a străzii din timpul studiilor mele ieșene când locuiam în “gazdă” la o familie bine cunoscută a Iașului de atunci, Affelbaum, oameni de o intelectualitate a parte, contemporani cu bunicul lui Ionel Teodoreanu, în speța Alex. T.Ionescu, fost țaran de prin Neamț și unde din povestirile lor aflam; că trecând prin Dorohoi, la Iași au ajuns oameni mari, consilieri, primar, avocați.
Casa unde locuiam era vecină cu “casa bunicilor” lui Ionel Teodoreanu de la numărul 7 autorul cărții, “Fata din Zlataust”, ea rămănând neuitată în sufletul lui. “Mărunțică, văruită în alb, gard în gard cu numărul 7A despărțită printr-un zaplaz, “căsuța bunicilor” ascunsă după un pâlc de vișeni sălbătăciți, amândouă în propietatea familiei, lăsate cu timpul anapoda pe seama vântului și a paraginii de chiriași negospodari și chiar grăbiți”.
Strada umilă și neștiută, o adevărată uliță de margine de târg, era firavă, pustnică și goală și totuși vizitată de elevi, numeroși turiști dornici să pășească pe “Ulița Copilăriei” sau pe “Strada Zlataust” unde ochii lor emoționați mai întâlneau câteva căsuțe tupilate și izolate cu adevărate grădinițe de flori mirositoare sădite chiar de mâinile bunicilor.
Multe am aflat din istorisirile familiei Afelbaum, că “în vremurile mai îndepărtate în fiecare seară venea schiopătând un moșneguț ghebos aprinzând singurul felinar existent la intrarea în strada sau mai sus vorbindu-ne de Biserica Sfântul Ioan Zlataust unde se găsește mormântul lui Barbu Lăutaru de la numarul 9 …
Era prin primii ani ai studiilor mele. Cred că prin 1954-1955. Nu pot uita această stradă cu adevărat domnească, plină de pelerini dornici să pășească pe “Strada Zlataust”, unde eu probabil copilul încă necopt, trâind mai mult din amintirile și povestirile iluștrilor mei amfiatroni, Affelbaum, în fiecare zi în zori fugeam cu geanta în spinare, până în strada Ghica Vodă unde făceam dreapta să prind un loc pe ultima scara a tranvaiului din stația străzii Elena Doamnă, exact unde era pe vremuri, Spitalul Israilit…
Anii studenției mele s-au rezumat, ecluzând primitivele căminuri studențești ai acelor ani, și la alte locații particulare unde în iernile cu pricina, predominau vestitele sobe de tablă sau cele din teracotă alimentate cu lemne. Așa se face că în anii iernilor geroase în afara cuverturilor groase de iarnă trimise de părinți noștrii grijulii, lucrul esențial era procurarea lemnelor în special gata tăiate.
Te sculai într-o duminică cu noaptea în cap să prinzi un țaran la barierile Iașului, fie în Păcurari sau la…Podul Bucșinescu, loc cunoscut de mine ca în palmă, locul încheia doar înfundătura străzii Zlataust. Vorba cântecului “Lume lume” dar și certuri care creiau “caz de necaz” în aceste adevarate talciocuri duminicale, matinale. Așa se face că vrând-nevrând, fără să-mi dau seama și chiar necunoscând-o am ajuns în “mare” conflict cu…Duduia Otilia în persoană. Da! Cu marea poetă a Iașului, cu autoarea lui: “A murit Luchi”, “Lumini și Umbre”, “Unde-s ochelarii “și altele. Cu Otilia Cazimir, supranumită, “poeta sufletelor simple”, prietena de suflet a lui Topârceanu. Strada Bucșinescu luând numele mai târziu de strada Otilia Cazimir, ea locuind la numărul 4…
Astăzi în locul vechilor zidiri se ridică clădiri moderne, înalte cu acoperișuri parcă din tablă roșie, ondulate. blocul turn cu vre-o 15 etaje a noi Universități și blocul cu 4 etaje. Răspunzând noilor cerințe, locul, cartierul se va primeni. Iși schimbă complect înfățișarea, iar romanticul Zlataust al Teodorenilor sau al duduii Otilia va rămâne cu adevărat doar o…legendă vie, iar eu parcă mă tem să nu spulber imaginea de ansamblu pe care mi-am făurit-o în minte despre casa în care și-a făcut veacul Delia, personajul gingaș din…“Fata din Zlataust”…
de Iosef-Ioju Haimovici