Accident rutier

Fată de 20 de ani, lovită pe trecerea de pietoni de un autobuz de la TPL Suceava



Fată de 20 de ani, lovită pe trecerea de pietoni de un autobuz de la TPL Suceava
Fată de 20 de ani, lovită pe trecerea de pietoni de un autobuz de la TPL Suceava

Un șofer profesionist de la societatea de transport public local Suceava a fost implicat într-un accident rutier pe trecerea de pietoni, victimă fiind o fată în vârstă de 20 de ani.
Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 16.30, pe drumul de acces dinspre Iulius Mall spre sensul giratoriu de pe bulevardul principal.
Din cercetările poliției a rezultat că șoferul autobuzului, în vârstă de 56 de ani, din Hănțești, care se deplasa pe direcția de la stația TPL ”Iulius Mall” către strada Calea Unirii din municipiul Suceava, a surprins-o și accidentat-o pe tânăra în vârstă de 20 de ani, care era angajată în traversarea regulamentară a drumului public, adică pe trecerea de pietoni.
În urma impactului, tânăra a rămas întinsă pe carosabil, mai multe persoane încercând să îi acorde ajutor medical.
Tânăra de 20 de ani a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticată preliminar cu traumatism cranio-facial, traumatism genunchi și șold drept.
Pacienta era stabilă, dar urma să fie investigată suplimentar.
Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, în cadrul căruia vor continua ancheta.



Recomandări