Fată de 13 ani însărcinată, mama cercetată întrucât a acceptat ca fiica să întrețină relații sexuale



O fată de 13 ani, din localitatea constănțeană Murfatlar, este însărcinată în luna a cincea, mama acesteia fiind în prezent cercetată de polițiști după ce și-a dat acordul ca fiica sa să întrețină relații sexuale cu prietenul ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cazul a intrat, inițial, în atenția reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța, la sesizarea vecinilor fetei, iar inspectorii instituției, după ce au stabilit că minora este însărcinată, au alertat Poliția.
„Urmare a sesizării făcute de către reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Constanța cu privire la faptul că o fată în vârstă de 13 ani ar fi însărcinată, polițiștii din Murfatlar au stabilit că, din luna decembrie 2010, cu acordul mamei sale în vârstă de 37 ani minora a întreținut relații sexuale în apartamentul mamei cu un tânăr în vârstă de 18 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Gelu Manolescu.
În urma anchetei, polițiștii constănțeni au mai stabilit că fetița a fost supusă unui control medical de specialitate în luna martie a acestui an, rezultând că aceasta este însărcinată, în prezent sarcina având cinci luni.
Tânărul, care nu are niciun act, nici măcar certificat de naștere, este cercetat penal pentru act sexual cu un minor, în timp ce mama fetei este cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului.
De asemenea, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța desfășoară propria anchetă și urmează să stabilească dacă mama fetiței poate fi decăzută din drepturi.
„Ancheta noastră este deocamdată în desfășurare. Între timp minora este consiliată de specialiștii instituției, iar sarcina îi este monitorizată pentru a o putea duce cu bine la termen”, a precizat directorul DGASPC Constanța, Petre Dinică.