Revoltător

Fată cu handicap, vândută de mamă unui bătrân de 62 de ani



Vasile Ciornei: „De când a venit la mine, m-am culcat mereu cu ea”
Vasile Ciornei: „De când a venit la mine, m-am culcat mereu cu ea”

Sclavă sexuală pentru un bărbat de 62 de ani. Cam așa se poate rezuma povestea unei fete cu handicap mediu pe care mama ei pur și simplu a vândut-o unui om cu 40 de ani mai în vârstă. Povestea i-a scandalizat pe sătenii din Pârteștii de Sus, iar autoritățile spun că sunt legate de mâini și de picioare de fiecare dată când încearcă să rezolve problema.
Povestea a început în urmă cu doi ani, iar „Monitorul de Suceava” a semnalat în 2008 promiscuitatea din bordeiul lui Vasile Ciornei, din Pârteștii de Sus. Totul a ieșit la lumină după ce bărbatul, acum în vârstă de 62 de ani, a lăsat-o însărcinată pe o fată cu handicap de gradul doi. Din păcate, relațiile sexuale dintre tânăra, acum de 23 de ani, și Vasile Ciornei s-au produs cu știința tatălui, care locuiește la doi pași de casa „amorezului târziu”. La vremea respectivă, tânăra a fost internată în secția Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Suceava, unde a suferit o întrerupere de sarcină. Totul părea să fi intrat în normal, mai ales că lângă fată a apărut și mama, divorțată de cel cu care a zămislit copilul de mai mult timp. A fost doar o iluzie meteorică. Fata, care printre altele nici nu poate vorbi, s-a întors la casa bătrânului. Nu a stat prea mult aici, pentru că a fost internată la Spitalul de Neuropsihiatrie din Siret.
Bărbatul, între dorință sexuală și banii pe care-i dă mamei

Fata nu a petrecut prea mult timp nici la spital. După o înțelegere între Vasile Ciornei și mamă, cei doi s-au deplasat la Siret și au externat-o pe tânără. Trocul a fost acela ca bărbatul să-i dea o parte din pensie mamei, iar aceasta își dă acordul ca fiica ei să rămână în grija lui Vasile Ciornei. O vânzare mascată, făcută fără scrupule de oameni care și-au urmărit doar propriile interese, fără să țină cont că la mijloc este vorba de o persoană cu handicap. Totul a decurs normal o perioadă, dar între timp între Vasile Ciornei și mamă au apărut divergențe. Femeia a reclamat în mai multe locuri, inclusiv la Primăria din Cacica, că nu și-a primit toți banii pentru care s-a înțeles. De cealaltă parte, Vasile Ciornei se pare că a epuizat toate rezervele pe care le avea și acum încearcă s-o convingă pe mamă să accepte un nou târg, mai precis să-și treacă toată averea pe numele fetei.
Asistentul social din Cacica spune că este legat de mâini

Asistentul social din Cacica, Elena Flutur, este la curent cu ceea ce se petrece între Vasile Ciornei și tânăra cu handicap de gradul doi. „Tatăl stă foarte aproape, dar nu se implică deloc. Mama locuiește în altă comună și trece pe aici doar foarte rar. Singura soluție este s-o internăm pe fată într-un centru de specialitate. Atâta timp cât mama nu-și dă acordul suntem legați de mâini și de picioare. E o situație aproape fără ieșire”, a precizat Elena Flutur. Și polițiștii din Cacica cunosc foarte bine situația, dar la rândul lor sunt în imposibilitatea de a interveni. În timp ce autoritățile nu pot face nimic, oamenii din Pârteștii de Sus își fac cruce cu amândouă mâinile și se roagă ca fata să nu aibă vreo ieșire și să se petreacă vreo tragedie, mai ales că are obiceiul să țipe la săteni și să intre în diferite curți.
Vasile Ciornei recunoaște că se culcă cu fata

Acum doi ani, când a lăsat-o însărcinată pe fată, Vasile Ciornei a recunoscut fără ocolișuri totul.
„De când a venit la mine, m-am culcat mereu cu ea. Dar și fata se cerea, eu m-am jucat cu ea. Ce să zic acum, asta-i greșeala mea, m-am lăcomit și uite ce s-a întâmplat. De ce să mă ascund, cu mine a rămas gravidă”, povestea Ciornei la vremea respectivă. Între timp, bărbatul a continuat să se culce cu tânăra cu handicap, făcând practic o obsesie pentru ea.
În decembrie 2008, Vasile Ciornei se temea să nu ajungă la închisoare pentru isprava sa sexuală. Nu numai că nu i s-a întâmplat nimic, dar continuă să-și bată joc de o fată nevinovată. Se ascunde în spatele scuzei că tânăra „vrea” și că-i va lăsa toată averea.
A stat într-un centru de plasament până la 20 de ani

Având în vedere problemele cu care se confrunta, fata a stat în Centrul de Plasament din Gura Humorului vreme de mai mulți ani. În decembrie 2007 a venit în vacanța de iarnă, iar apoi a refuzat să se mai întoarcă la Gura Humorului. Tatăl din Pârteștii de Sus s-a angajat că-și va sprijini fiica, iar ancheta socială derulată de Primăria Cacica a stabilit că tânăra poate fi reintegrată în familie. O perioadă totul părea să meargă normal, chiar dacă fata mai pleca de acasă. În scurt timp, lucrurile au luat-o razna, iar situația a degenerat și s-a agravat mereu, ajungându-se ca fata să fie transformată într-o marfă pe care mama a vândut-o ca la piață.